I se pregătește ceva lui Grig?

267

Eliminarea lui Petre Grigoraș din meciul de la Giurgiu, contra celor de la Astra, nu a fost judecată de Comisia de Disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de fotbal, acest caz fiind amânat pentru ședința de săptămâna viitoare. În aceste condiții, Grigoraș va rămâne în tribună și la meciul cu Oțelul Galați după ce a făcut același lucru și la Pîncota, în meciul de cupă.
Secundul lui Grigoraș, Marian Dinu, spune că lipsa principalului este resimțită de jucători: “Contează foarte mult, antrenorul principal e o piesă importantă în acel angrenaj. Jucătorii simt lipsa antrenorului, dar noi încercăm să suplinim absenţa. Suspendarea e total nefondată, la toate emisiunile de analiză toată lumea ne-a dat dreptate în privinţa arbitrajului, au fost decizii total defavorabile nouă. Din câte am înţeles arbitrul a primit notă de trecere şi va arbitra, iar antrenorul nostru este suspendat… Sper să fie iertat, aşa intrăm în normalitate. Trebuie luate în considerare şi ce s-a întâmplat pe margine. Toată banca a sărit la decizia eliminării lui Erico, iar singurul care a avut de suferit a fost Grig. Când este o situaţie de acest gen, arbitrul vine şi discută cu antrenorul, dar acum centralul a făcut un gest de om laş. A vorbit cu arbitrul de rezervă şi a făcut un gest spre tribună. Trebuia să vină să discute, să-i spună că a greşit şi să-i comunice, dar el a făcut doar gestul”, a declarat cel care va lua locul lui Grigoraș cel puțin la meciul cu Oțelul.
Din păcate, faptul că acest caz a fost amânat arată că la comisie se caută încadrări care să ducă la o suspendare mai mare a antrenorului echipei gorjene, iar o decizie luată ieri în cazul lui Ioan Niculae. Patronul giurgiuvenilor a primit o suspendare de șase luni și o amendă de 10.000 de lei ca urmare a declaraţiilor făcute la adresa arbitrului Istvan Kovacs, după meciul CFR Cluj-Astra, scor 4-1. Niculae a declarat atunci că “La Campionatul Mondial la şmecherie, Kovacs ar fi în primele trei poziţii!”, o declarație ce pare mult mai blândă decât cele făcute de Grigoraș după meciul de la Giurgiu, contra Astrei.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here