I-au rămas osemintele în pământul Dobrogei

320

Ne-am obișnuit să trecem ușor, chiar să neglijăm și să uităm valorile culturii universale antice, care practic stau la baza existenței noastre spirituale de astăzi, motiv  pentru care îndrăznesc a mă folosi de puținele mele informații despre personalitatea unui mare poet al antichității romane și nu  numai- Publius Ovidius Naso. De ce poetul Ovidiu?Ne-am obișnuit să trecem ușor, chiar să neglijăm și să uităm valorile culturii universale antice, care practic stau la baza existenței noastre spirituale de astăzi, motiv  pentru care îndrăznesc a mă folosi de puținele mele informații despre personalitatea unui mare poet al antichității romane și nu  numai- Publius Ovidius Naso. De ce poetul Ovidiu?Deoarece, credem că este important a ne reaminti, că prin voința împăratului Augustus (63 i.Hr-14 d.Hr), foarte probabil din cauze de natură politică sau morală, poetul primește ca pedeapsă un exilat la Tomis (Constanța de azi), în anul 8 d.Hr., unde, din păcate pentru el, a fost nevoit să rămână aici până la sfârșitul vieții, anul decesului fiind se pare 17, stabilit cu oarece incertitudini. Acest lucru ne determină să considerăm că în anul de grație 2017 se împlinesc 2000 de ani de la moartea ilustrului poet latin, contemporan cu Domnul nostru Iisus Hristos, adică pe vremea când zeii cârmuiau și hotărau destinele oamenilor, iar pentru bunătatea și înțelepciunea lor li se aduceau ofrande, venerație și o mare cinstire de către pământenii de rând. Or, opera și personalitatea lui Ovidiu, (vezi între altele Tristele, Ponticele și dorul de Roma) alături de alți titani creatori ai culturii antice romane, bunăoară-Horațiu (cu Epistolele și Odele dedicate Romei), Virgiliu (Eenea), Cicero (cu De natura deorum sau despre natura zeilor, De Fato sau despre destin), Plautus și comediile sale, Seneca, Varro, Titus Livius, și mulți, mulți alții, la rându- le inspirați din cultura greacă, pot și trebuie să trezească  interesul, însemnând  până la urmă, cel puțin pentru noi, ca popor romanic, fundamentul pentru marii creatori de mai târziu, din strălucita perioadă a Renașterii (sec.XIV-XVIII), inclusiv în Țările Romane. Dar să revenim cu mai multe amănunte la poetul latin Ovidiu, acordându-i atenția cuvenită pentru că a petrecut aproape zece ani, cu suferințele sale de exil și singurătate, la Tomis, descriind între altele și despre peisajul sumbru dobrogean, după ce avea să ia pulsul realităților dure de pe țărmul M. Negre. Înzestrat cu o remarcabilă intuiție și putere de creație, Ovidiu va continua să scrie și în exil, continuând astfel bogata sa zestre  literară, dobândită prin multă muncă și talent nativ (vezi ciclurile de poezii și poeme: Amores, E- roine, Metamorfozele,etc., unde predomină fanteziile literare și umorul, ficțiunea mitologică, între care existența mai multor vieți prin reîncarnare). Și după cum mai spuneam, în exil, la Tomis, scrie, de asemenea, celebrele volume de poezii Tristele și Ponticele. Aici, în poeziile sale, scrise sub forma unor scrisori adresate prietenilor de la Roma și în special soției sale, Ovidiu, copleșit de singurătate, le spune că este nevoit să trăiască printre sălbatici, adică; “au glas și chip sălbatic, aidoma lui Marte/Nici barba nu și-o taie, nici pletele din cap”, sau “Nici unul nu-i să n-aibă, la dânsul arc și tolbă/Și cu venin de șarpe sunt unse-a’lor săgeți”, (face trimiterile despre sarmati și geți); ”Căci tot barbarul poartă la coapsă un cuțit”), ș.a.m.d. Iar dincolo de informațiile sale despre populația băștinașă a locului, poetul descrie și peisajul dobrogean-un ținut arid, cu pământ nisipos și pustiu,“cu zăpada care nu se topește niciodată și cu vântul cumplit care dezgolește casele”, barbarilor îmbrăcați în cojoace” le zuruie în plete țurțurii de gheață”, etc.Așadar, Publius Ovidius Naso a fost un apreciat poet roman, comparabil și alături pentru talentul și creațiile sale literare, cu alți doi celebri poeți latini-Horatius și Virgilius.Dar, așa cum mai spuneam, destinul i-a fost trist, iar odată cu surghiunul sau la Pontul  Euxin (Ovidiu la Tomis), nu a încetat a-și exprima sentimentele de dragoste și dor pentru țara sa. Zadarnică i-a fost și așteptarea de a fi iertat de către împăratul Augustus și a se întoarce la Roma, principalul motiv al exilului, dincolo de tenta scrierilor sale ce nu conveneau unor principii imperiale, se pare că ar fi fost și martor al unor scandaloase aventuri amoroase ale Juliei, nepoata împăratului Augustus. De aici și mulții ani petrecuți de poet pe melegurile noastre, unde cu siguranță nevoia de comunicare l-a determinat să învețe și limba strămoșilor noștri, nefiind exclus să fi scris poezii, sau alte creații literare și în limba geto-dacă. Or, noi, românii, ca popor latin am reușit măcar în parte să aducem cinstire și prețuire personalității și creațiilor literare ale celebrului poet roman, contribuției sale la cultura antichității și nu numai.Bunăoară, opera lui Ovidiu a fost tipărită în limba română încă din sec. XIX, printre traducătorii scrierilor sale numărându- se Bogdan Petriceicu Hașdeu, iar mai târziu și latinistul clujean Teodor Naum. De asemenea, în semn de comemorare și readucere aminte pe banda timpului, în centrul civic al municipiului Constanța, s-a ridicat lui Ovidiu o statuie impunătoare, fiind scris și un mesaj pe o placă de marmură: ”Sub astă piatra zace Ovidiu cântărețul iubirilor gingașe, răpus de-al său talent/O tu, ce treci pe-aice, dacă-i iubit vreodată, te roagă pentru dânsul să-i fie somnul lin”. Statuia a fost ridicată pe la 1887, fiind opera sculptorului Italian Ettoro Ferrari, iar o copie  a acestui splendid monument se găsește și în Italia, la Sulmona-localitate la 140 km de Roma și locul de naștere al ilustrului poet. Apoi, tot în semn de omagiere, o localitate, din imediata apropiere a orașului Constanța, poartă denumirea Ovidiu, reamintindu-ne astfel de acele timpuri vechi, cu oamenii lor de seamă.Iar pentru cultura noastră generală și mai ales din respect pentru originea latină a poporului roman, aveam să preluăm de-a lungul vremii, dincolo de fondul lexical latin al limbii romane și o serie importantă de maxime, cugetări, abrevieri și enunțuri din limba latină care prin conținutul lor marchează practic normele noastre zilnice de viață și înțelepciune civică, permițându-mi să și amintesc câteva. Sau astfel spus, pare o nimica toată, ci doar câteva picături dintr-un ocean. Numai că, așa cum se întreba și marele nostru învățat Dimitrie Cantemir (început de sec.XVIII): ”care om în lumea asta este atât de înțelept, căruia altă înțelepciune să nu-i trebuiască”, în cazul de față poporul roman, având privilegiul de a fi altoiul reușit din arborele bine cunoscut al civilizației romane.Și este mare păcat că din curricula școlară s-a scos studierea limbii latine, deși moștenim, după cum spuneam, o bogată experiență de viață, de cultură și mai ales de înțelepciune de la strămoșii comuni din antichitatea romană. Iar pentru edificare, convingere și cinstire a limbii latine, este de datoria noastră să le oferim contemporanilor și urmașilor și câteva exemple: ”mens sana in corpore sano”, adică  minte sănătoasă în corp sănătos,” Acta, non verba”(fapte nu vorbe), “Seniores priores”(bătrânii au întâietate), Repetitio est mater studiorum”(repetiția este mama învățăturii), “Errare humanum est”(a gresi este omeneste), “ Amor vincit omnia”(dragostea învinge totul), “Ad multos annos” ( la muli ani), “Amicus certus in re incerta cernitur”(adevăratul prieten la nevoie se cunoaște),”Veritas simper vincit”(adevărul învinge întotdeauna) “Homo homini lupus est”(omul este lup pentru om), ”Memento mori” (nu uita că vei fi muritor), Iar exemplele pot continua și odată transmise din generație în generație, vom avea certitudinea mostenirii și continuității, cel puțin istorice a limbii înaintașilor latini din acele vremuri îndepărtate. Or, Publius Ovidius Naso, reprezintă un simbol, nu doar pentru creația literară universală, dar și pentru cultura noastră națională, simțind astfel nevoia nu doar a fi menționat, ci mai ales omagiat, la 2000 de ani după trecerea sa în neființă, osemintele acestuia, după cum mai relatam, găsindu-se în pământul sfânt românesc, la Tomis, adică acolo unde i-a fost dat să trăiască ultimii ani de viață. Din păcate, Ovidiu este catalogat și “poetul fără mormânt”, locul somnului sau de veci nefiind încă identificat, rămânându-i însă o bună parte din operele sale literare care prin complexitatea mesajelor transmise, i-a determinat pe unii specialiștii în domeniu să-l definească pe acesta cu “Un Petrarca al Antichității”.În fine, aș încheia, prin a mai spune că Naso Ovidius- un magister erat, a decedat la Tomis, în anul 17 d.Cr., fiind plâns  toată lumea și în special de prieteni. Iar, într-un fragment din Tristele lui și-a compus și un epitaf: ”Al gingașelor amoruri cântăreț ce zace aicea/sunt răpus, poetul Naso, de al meu sublim talent/, O, tu ce treci pe-aice, dacă ai iubit vreodată/N-ai sfiala și roagă-te pentru dânsul /odihnească-și osu-n pace”. Epitaf care, în esență este scris, după cum mai spuneam, și pe placa de marmură a maiestosului sau monument statuar, din centrul civic al municipiului Constanța. Astfel, dacă la începuturile carierei sale poetice, Ovidiu era răsfățatul tuturor, recunoscut și apreciat ca un mare talent și cu firea lui delicată și iubitoare, ulterior, din motivele relatate mai sus, avea să fie “retrogradat” la Tomis, unde s-a sfârșit treptat, copleșit de tristețe și dragoste de țară. Or, de aici ar trebui să tragem și noi concluzia la ceea ce scria cândva și un respectabil poet român, George Topârceanu, “că a fi patriot nu este un merit, e o datorie”, ceea ce mulți dintre semenii noștri, din păcate, refuză să priceapă. Sau altfel spus: “O, tempora! O, mores!” (Cicero), adică: O, timpuri, o moravuri….și mai mult decât atât.
Prof. Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here