I-a ars maşina după ce a izbit-o de un cap de pod

149
Maşina unui gorjean s-a făcut scrum după ce bărbatul s-a izbit cu autoturismul de un cap de pod. Accidentul s-a produs la Peştişani, Valeriu Semenescu, de 47 de ani, din Târgu Jiu, fiind singur în Loganul său în momentul producerii accidentului. Acesta le-a povestit poliţiştilor că a apucat să coboare din autoturism după producerea impactului, după care, în scurt timp, a văzut cum a izbucnit focul.

Flăcările au distrus maşina în totalitate, deşi la faţa locului au venit două echipaje ale pompierilor militari din cadrul ISU Gorj. Accidentul nu s-a soldat cu victime omeneşti, dar, în schimb, un bărbat de 40 de ani din Bumbeşti Jiu şi-a pierdut viaţa la sfârşitul săptămânii trecute, după ce s-a autoincendiat. Acesta scăpase sâmbătă de la secţia de psihiatrie, seara târziu, pe fondul consumului de alcool, ieşind la poartă şi dân-du-şi foc. Ion Mignescu şi-a turnat combustibil pe haine şi şi-a dat foc, sosirea unei ambulanţe la faţa locului nemaiputând să ajute la salvarea vieţii acestuia. Bărbatul a fost transportat în comă profundă la unitatea de primire urgenţe Târgu Jiu, medicii nemaiputând decât să constate decesul său.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here