Necaz mare pentru o femeie din Peștișani, căreia i-a ars casa vineri dimineața, la scurt timp după ce plecase la muncă la Târgu-Jiu. Ionela Popescu a lucrat ani de zile în străinătate pentru a strânge niște bani, a mai făcut niște rate și a reușit să își modernizeze locuința de una singură. Toate visurile sale de a avea o locuință frumoasă s-au năruit însă vineri, când vecinii au anunțat-o și i-au spus că i-a luat foc locuința.
Primii care au ajuns la locul incendiului pentru a stinge focul au fost pompierii voluntari din Peștișani, dar aceștia au plecat cu coada între picioare după ce nu au reușit să arunce nici măcar un strop de apă către flăcările care s-au extins în câteva minute la toată locuința. “Le-au înghețat furtunele, le-a înghețat pompa, nu știu ce nu le-a mers, dar nu au făcut absolut nimic, nimic. Au stat lângă mașină-n drum și s-au uitat la casă cum arde. N-am văzut așa ceva niciodată și nici nu vroiam să se întâmple la noi, că uite, e arsă toată casa până intervin ei”, a spus o localnică, supărată ca și restul sătenilor pe “intervenția” pompierilor.
Incendiul a fost în cele din urmă lichidat, dar de către echipajele de pompieri militari venite de la Tismana și Târgu Jiu, trei autospeciale fiind deplasate aici pentru a stinge flăcările. Din păcate intervenția a fost făcută prea târziu pentru că focul făcuse deja mult rău. Nimeni nu a știut de la ce anume a pornit prima flacără, însă casa a devenit nelocuibilă, acum sătenii gândindu-se să o ajute pe vecina lor să își amenajeze măcar o cameră în care să stea pe parcursul iernii. Cât despre pompierii din Peștișani și problemele lor, aceștia rămân cu rușinea în fața oamenilor și cu neputința că mașina nu i-a ajutat atunci când aveau nevoie de ea, mașina fiind păstrată într-un garaj recent construit și încălzit cu două calorifere de mici dimensiuni.
Gelu Ionescu