Hristos luminează pe altarul mântuirii lumii!

Înălţarea Sfintei Cruci este o mare sărbătoare împărătească, întrucât Crucea este semnul lui Hristos Cel răstignit şi Înviat, altarul mântuirii şi al universalităţii lumii, iar pentru a înţelege deosebita importanţă a Sfintei Cruci în planul mântuirii, sărbătoarea este încadrată de Duminica dinaintea şi Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci.

În Evanghelia Duminicii dinaintea Înălţării Sfintei Cruci se spune că Mântuitorul se afla în Ierusalim, la sărbătoarea Paştilor, în primul an al activităţii Sale publice, iar în convorbirea avută cu Nicodim, a arătat că rolul Său este de a Se jertfi pe Cruce, pentru mântuirea lumii.

Ca membru al Sinodului, întrezărind printr-o viziune clară că noul prooroc “de la Dumnezeu a venit învăţător”, Nicodim vrea să stea de vorbă cu Iisus în taină, iar Domnul îi vorbeşte despre împărăţia lui Dumnezeu, despre renaşterea spirituală a omului şi despre puterea vieţii veşnice izvorâte din jertfa Sa de pe Cruce, când spune: “Precum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, pentru ca oricine crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 15). De altfel, în toată perioada activităţii Sale, Mântuitorul va arăta că-Şi va pune sufletul pe cruce pentru cei ce-L urmează şi că se va da pe mâna oamenilor păcătoşi care-L vor omorî, dar a treia zi va Învia.

Acelaşi Nicodim, nu era un fariseu oarecare, iar când s-a apropiat de Mântuitorul I-a zis: „Rabbi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător”, numindu-L pe Hristos „Rabbi“, adică „Învăţător“, mai ales că fusese atras de Învăţăturile pornite de pe buzele Mântuitorului, care îl impresionaseră foarte mult şi dorea să cunoască aceste adevăruri minunate.

Nicodim Îl cinsteşte pe Hristos pentru învăţătura şi pentru minunile Sale, dar va rămâne numai la această cinstire, pentru că nu-L numeşte Mesia, din cauza puţinei înţelegeri în cele duhovniceşti, cu toate că spune despre Iisus, că Dumnezeu este cu El, căci: „Nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el“!

Să amintim că Nicodim a venit noaptea la Iisus, iar „noaptea“ are un simbolism negativ, deoarece fariseul vine de la întunericul necredinţei la Lumina Lui Hristos, Cel care nu-l lasă în întunericul necunoştinţei, ci, îi spune: „Adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia Lui Dumnezeu”, iar în înţelepciunea Sa neţărmurită, a aflat un om care căuta adevărul! Poate că Lumina adusă de întrevederea aceea tainică a luminat crucea de pe Golgota şi Nicodim a recunoscut în Iisus pe Mântuitorul lumii. Adevărurile spuse atunci au şi astăzi aceeaşi valoare, ca şi în noaptea aceea solemnă pe dealul umbrit, când Nicodim a venit să înveţe calea vieţii de la Învăţătorul. Ştim că nedumerirea nu i-a putut fi risipită prin argumentele minţii omeneşti, dar tăcerea lui de o clipă sugerează că a învăţat să asculte, începând a se face ucenic al Dumnezeiescului Învăţător. El află că în această ordine pământească, pe lângă naşterea trupească, mai este o naştere mai presus de fire, o naştere duhovnicească din apă şi din Duh, fără de care omul nu poate intra în Împărăţia Lui Dumnezeu.

Pericopa din această convorbire ne învaţă că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, nu ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-Însul“, semn că puterea Sfintei Cruci nu este o simplă idee abstractă, ci este puterea lui Hristos Cel răstignit pe Cruce şi nedespărţit de Cruce, Care aşteaptă să-L chemăm, ca să ne vină în ajutor.

Lumina Sfintei Cruci ne dăruieşte bogăţie duhovnicească şi întărire sufletească, prin Hristos Care Luminează pe Altarul Crucii, Hristos Cel răstignit şi Înviat, mereu aproape de oameni. Mântuitorul este în ceruri, prin harul Duhului Sfânt, iar prin taină este prezent în inimile noastre de creştini, încă de la Botez, iar noi trebuie să-L chemăm prin rugăciune. Prin puterea Sfintei Cruci, Iisus ne dăruieşte tăria de a răbda ispita, de a ne vindeca de păcatul neascultării, de a primi învăţătură din iubirea Sa jertfelnică, pentru că Hristos luminează pe altarul mântuirii lumii şi ne arată că prin Cruce ni se dăruieşte iubirea smerită, răbdătoare, iertătoare, sfinţitoare şi mântuitoare, pentru a primi Lumina bucuriei Învierii şi a slavei celei netrecătoare din Împărăţia Lui Dumnezeu.