Hoți „voiajori” din Valea Jiului, condamnați la Târgu-Jiu

1316

Pedeapsă dispusă de magistrații gorjeni în cazul unei grupări de hoți din Valea Jiului care, în ultimii ani, a dat mai multe spargeri în diverse locații din țară, inclusiv pe raza județului Gorj. Inculpații din dosar, cunoscuți de polițiști drept „voiajori” pentru că niciodată nu acționează de două ori în aceeași localitate, au mizat pe faptul că dacă merg în diverse locații din țară vor fi prinși mai greu. Nu a fost însă deloc așa, deși pentru prinderea lor, polițiștii din Hunedoara au trebuit să colaboreze cu cei din alte județe, inclusiv Gorj, pentru ca făptașii să ajungă în spatele gratiilor. Mauriceo Augustin Pusztai este judecat inclusiv la Târgu Cărbunești pentru un furt comis în dauna unei societăți comerciale. În dosarul de la Târgu-Jiu îi are ca „parteneri” pe Adrian Claudiu Pădurean și Sorin Marius Dolcu, cel din urmă fiind implicat și în alte furturi, toți fiind încarcerați în diverse penitenciare din țară, în funcție de locul în care au comis alte furturi pentru care și-au primit deja pedepse finale. „Condamnă inculpatul Dolcu Marius-Sorin – în prezent deţinut în Penitenciarul Bacău, la pedeapsa de un an închisoare. Constată că inculpatul execută o altă pedeapsă privativă de libertate. (…)Condamnă inculpatul Pusztai Augustin Mauriceo -în prezent deţinut în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de un an închisoare. Constată că inculpatul execută o altă pedeapsă privativă de libertate. (…)Condamnă inculpatul Pădurean Adrian Claudiu – la pedeapsa de un an închisoare. (…)Condamnă acelaşi inculpat, la pedeapsa de doi ani închisoare. Constată concurente infracțiunile, iar în baza art. 39 alin. 1 lit. b C.p. contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, aceea de doi ani închisoare, pe care o sporeşte cu patru luni, pedeapsa finală fiind de 2 ani şi 4 luni închisoare. Admite cererea părţii civile SC TELAVIM SRL, prin administrator Vîlcu Adrian Gabriel. Obligă, în solidar inculpaţii Pusztai Augustin Mauriceo, Pădurean Adrian Claudiu şi Dolcu Marius Sorin, la plata către partea civilă, a sumei de 2600 de lei, cu titlu de despăgubiri. Admite cererea părţii civile Filip Florin. Obligă inculpatul Pădurean Adrian Claudiu, la plata către partea civilă, a sumei de 3200 de lei, cu titlu de despăgubiri. Obligă fiecare inculpat la plata a câte 700 de lei, cheltuieli judiciare statului”, se arată în decizia magistraților gorjeni, care nu este una definitivă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here