Hoți inconștienți! Au furat balizele reflectorizante de pe DN 67

263

Un șofer a fost observat de un polițist local, ieri dimineață, în timp ce punea pe bancheta din spate a unui autoturism mai multe balize reflectorizante, amplasate de drumari pe marginea Drumului Național 67, în apropierea orașului Târgu-Jiu. Prin intermediul acestor indicatoare, conducătorii auto erau avertizați că în zonă se efectuează lucrări, astfel fiind pusă în pericol siguranţa traficului rutier. Reprezentanții Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu au sesizat Poliția.
,,Un polițist local de la Poliția Locală Târgu-Jiu, aflat în timpul liber, a identificat mai multe persoane care sustrăgeau mai multe balize reflectorizante de pe marginea DN 67. Balizele fac parte din schema de semnalizare a zonei pasajului VO peste DN 67. Polițistul local a anunțat conducerea SDN Târgu-Jiu și Poliția Municipiului Târgu-Jiu despre fapta constatată”, a precizat Cristi Tudor, reprezentant al SDN Târgu-Jiu. Oamenii legii au depistat autoturismul, pe raza localității Drăgoieni. La volan se afla un bărbat de 45 de ani, din Târgu-Jiu. Acesta a recunoscut fapta, pe care ar fi comis-o cu ajutorul unui tânăr de 32 de ani, din Mătăsari și al unui bărbat de 38 de ani, din Negomir.
,,La data de 24 iunie, poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au identificat un autoturism staționat în spatele unei societăţi comerciale, de pe raza localităţii, iar cu ocazia verificărilor au stabilit că, în portbagaj și pe bancheta din spate, se găseau șase balize din material plastic.
Totodată, poliţiştii au identificat și conducătorul autoturismului, fiind un bărbat de 45 de ani, Târgu-Jiu, care a declarat faptul că, împreună cu alţi doi bărbaţi, de 32 şi 38 de ani, din Mătăsari, respectiv Negomir, s-au deplasat cu un autoturism pe Calea București, de unde au sustras şase balize cu sistemul de susținere aferent din zona centurii care trece peste Calea București, întrucât intenționa să le folosească în scopuri personale.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Bunurile sustrase au fost restituite societății în cauză, prejudiciul fiind recuperat”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițistul local, care a ajutat la prinderea hoților, a fost felicitat de superiori.
,,Un polițist local cu funcție de conducere din cadrul Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu, aflându-se în afara orelor de program, a observat în trafic, în localitatea componentă Dăgoieni, mai multe persoane care sustrăgeau balizele de semnalizare rutieră. Acesta a oprit de îndată autovehiculul în care se afla și a informat reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Târgu- Jiu, dar și Poliția Municipiului Târgu-Jiu despre aspectele observate, care au trimis la fața locului un echipaj pentru continuarea cercetărilor și stabilirea împrejurărilor. În acest timp, persoanele în cauză au părăsit zona în care au fost depistate, iar polițistul local a plecat în urmărirea acestora. Autovehiculul a fost abandonat în zona unui centru comercial din localitatea respectivă, însă polițistul local a reușit să identifice una din persoanele suspecte. Conform Legii nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare, polițistul local este obligat să intervină şi în afara orelor de program, în limita mijloacelor aflate la dispoziţie, pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu, în raza teritorială de competenţă, când ia la cunoştinţă de existenţa unor situaţii care justifică intervenţia sa. Conducerea Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu felicită polițistul local pentru modul în care a acționat în această situație, fiind un exemplu de urmat și de către alți polițiști locali”, a declarat Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu-Jiu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here