Hoți duși în arest

162

Patru gorjeni au ajuns aseară în arest sub acuzația de furt calificat. Aceștia sunt cercetați în două dosare penale diferite. Un tânăr de 24 de ani şi un bărbat de 37 de ani, ambii din Târgu-Jiu, sunt acuzați că, la sfârşitul lunii noiembrie 2015, ar fi intrat în locuinţa unui bătrân de 61 de ani, din municipiu, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 10.000 de lei. ”Cu ocazia unei percheziţii domiciliare au fost descoperite bunuri provenite din săvârşirea infracţiunii, care au fost recunoscute de persoana vătămată, fiindu-i restituite”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Tot aseară au ajuns după gratii doi tineri de 18, respectiv 19 ani, ambii din comuna Godineşti.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că cei doi ar fi intrat în grădina unui bărbat de 45 de ani, din comuna Godineşti și ar fi sustras două motoare electrice, în valoare de aproximativ 1.000 de lei.

Astăzi se va stabili dacă se impune prezentarea suspecților în fața instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here