Hoţi de lemne, prinşi în flagrant

347

Doi localnici din comuna Bolboşi au intrat în vizorul oamenilor legii după ce au tăiat fără drept mai mulţi arbori din pădurea ce aparţine Ocolului Silvic Motru. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de material lemnos.

În data de 28 ianuarie, în jurul orelor 17:00, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au fost sesizaţi cu privire la faptul că din pădurea situată pe raza satului Ohaba-Jiu, comuna Bolboşi, se sustrage material lemnos. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că materialul lemnos a fost tăiat fără drept de doi bărbaţi din localitate. „La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie aflat pe itinerariul de patrulare care a constatat că C.I., de 39 ani şi J.V., de 46 ani, ambii din comuna Bolboşi, au tăiat fără drept material lemnos pentru foc, respectiv 6 arbori de diferite esenţe şi dimensiuni, fără marcă silvică, din pădurea ce aparţine Ocolului Silvic Motru. Cercetarea la faţa locului s-a efectuat în prezenţa pădurarului B.P.G., din cadrul Ocolului Silvic Motru, iar materialul lemnos a fost lăsat în custodia acestuia până la definitivarea cercetărilor, prejudiciul cauzat fiind în curs de estimare”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de material lemnos.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here