O investiție realizată și cu ajutorul fondurilor europene va plasa de acum încolo comuna Baia de Fier pe harta localităților în care există cel puțin un hotel cu dotări asemănătoare celor mai mari lanțuri hoteliere din cele mai importante orașe turistice ale planetei. Poate părea mai greu de crezut, dar proprietarul hotelului își prezintă investiția ca fiind una de șapte stele, așa cum nu mai există în regiunea Olteniei, cel puțin. Cristian Iancu este un om de afaceri din Craiova, care a cheltuit vreo 4 milioane euro pentru a reuși să realizeze la Baia de Fier ceea ce nimeni nu a făcut până acum în Gorj. Ridicat pe 5 nivele, hotelul craioveanului este situat în apropiere de Peștera Muierilor, nu departe de locul în care toamna se ține sărbătoarea coborâtului oilor de la munte.
“Noi am considerat că zona aceasta are nu doar potențial pentru a se dezvolta din punct de vedere turistic, ci și nevoie de a le oferi turiștilor condiții superioare de cazare și, mai ales, pe zona de SPA. Avem sală de fitness, saloane de remodelare corporală, echipamente pentru remodelarea corporală, saloane de bronzat, de coafură, pedichiură și manichiură. Zona de SPA include o cabină SPA jet, duș tropical, duș emoțional, o fântână de gheață, saună umedă, saună uscată, două zone de relaxare și multe altele. Investiția pe care am făcut-o aici nu se regăsește în nicio altă zonă învecinată Gorjului, iar dotările de aici le găsiți la orice hotel din lume care are 7 stele”, spune omul de afaceri craiovean, mândru de investiția realizată la Baia de Fier.
Din cele peste 4 milioane euro investite aici, jumătate provin din fonduri europene nerambursabile. Și mai interesant este că hotelul respectiv este deja funcțional de scurt timp și a creat primele locuri de muncă. Nouă tineri din localitate au fost angajați aici și instruiți despre cum să folosească toate echipamentele pe care le au la dispoziție, Cristian Iancu menționând că numărul salariaților va crește în lunile următoare, odată ce lumea va descoperi investiția respectivă, iar numărul clienților va fi și el în creștere.
Gelu Ionescu
Hai sa vedem cati gorjeni au reusit sa acceseze fonduri pentru zona Baia de Fier, Novaci sau Ranca si cati doljeni ( craioveni ) sa-si faca vreo pensiune sau hotel. Daca esti vreo persoana importanta din Gorj , poate, poate reusesti, dar daca esti craiovean si mai ales direct cunostinta cu madame M Bugheanu esti un om facut, daca nu… te face dansa, ca singura lege care o stie nu este Constitutia, nu este vreo lege din Codul Penal sau de bun simt, este o lege simpla pe care o stiu multi cu sau fara carte – LEGEA lui OM !!! Pai de unde ditamai palatul la iesire spre Caracal, iar alte locatii precum a avut pe numele fratelui si in Ranca. Sa vedeti cui a mai dat in Ranca, la un OM care nici macar nu are teren si distanta fata de celelalte locatii, ca sa nu mai vorbim ca unii OAMENI cu functii cu birouri pe langa dansa nici nu tin deschis dupa un program sau vre-un angajat conform proiectului, ce sa mai zicem de pancarda obligatorie pe care scrie U E ,programul si axa, pensiunea, etc. De buna ce este d-na MB, ADR-sv Oltenia are circa 28 mil. euro fata de ADR-urile din tara care se mândresc cu sumele de la 40 mil. euro in sus.Cred ca DNA -ul poate sa verifice mai amanuntit.