Hotărârea aprobată luni de Guvern referitoare la unităţile de învăţământ particulare şi accesul în mall-uri a fost publicată în Monitorul Oficial.
„La mall-uri, la intrare, la centrele comerciale este obligatorie verificarea certificatului verde, de vaccinare sau trecere prin boală. Se va permite accesul, prin excepție, în centrele și parcurile comerciale, a persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare, în vederea administrării unei doze de vaccin și numai dacă sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire din mall. Adică, se va putea intra la un centru de vaccinare, dar trebuie organizat astfel: se intră, se vaccinează, se iese din mall. Mai e o excepție pentru centrele, mall-urile, unde există servicii publice, administrative, cum este, de exemplu serviciul public de pașapoarte. Acolo se poate intra cu test valabil și cu dovada programării la centrul de pașapoarte sau la centrul de servicii comunitare, care există în interiorul mall-ului. Referitor la accesul la alte magazine, cu excepția celor alimentare: atenție, în mall, la magazinele alimentare nu se poate intra decât pe baza certificatului verde, adică vaccinat sau trecut prin boală! Însă, în afara mall-ului, se poate intra la magazinele alimentare, la centrele care vând alimente doar cu masca, deci respectând regulile sanitare. La orice alt magazin sau operator economic, care comercializează alte produse, aici exceptând farmaciile, acolo se intră doar cu certificatul verde. Deci magazinele care sunt pe șosele, pe Calea Victoriei, cu tot, în afara celor alimentare care vând alimente, se intră acolo numai cu certificatul verde, vaccinat sau trecut prin boală. Dacă sunt centre comerciale cu magazine cu acces direct din stradă, cu excepția celor care vând alimente, magazinele respective au obligația să verifice certificatul verde la intrare. (…) Pe lângă acest lucru, activitatea de cazare în structurile de primire turistică va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate sau trecute prin boală, adică, certificat verde, vaccinat sau trecut prin boală pentru cazare în hoteluri, pensiuni și așa mai departe. (…) Din punct de vedere al accesului la instituțiile publice și la cele private au fost prevăzute unele excepții, care ni s-au ridicat de către mai multe persoane. Pensionarii care trebuie să ridice pensia, de exemplu, nu vor avea restricție să intre să ridice pensia, cei care merg pentru prestații sociale, alocații pentru copii etc. pot să intre să ridice aceste prestații. Pe partea de justiție sunt excepțiile necesare, astfel încât actul de justiție și de ordine publică să poată să continue normal, fără să fie afectat de măsurile respective. În rest, intrarea în clădirile publice pentru angajaţi, de la acest moment până va trece legea, nu este controlat de certificatul verde, dar pentru alte persoane care intră în clădirile respective este controlat pe certificatul verde complet, adică inclusiv testarea, poate să fie trecut prin boală, vaccinat sau testat. La fel, în entitățile private, unde sunt peste 50 de persoane. Restul prevederilor cu reducerea la 50%, și cu telemunca sau sosirea în etape la locul de muncă, și lucrul în schimburi, asta rămâne valabilă”, a explicat, luni, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, la Palatul Victoria.