Hotărâre definitivă pentru un cunoscut primar din Gorj

255

Unul dintre cei opt primari din dosarul „Ydail“ a scăpat de măsura controlului judiciar. Hotărârea luată de judecătorii de la Tribunalul Gorj în cazul lui Sorin Bucurescu este definitivă. ”Admite plângerea formulată de petentul Bucurescu Sorin, împotriva ordonanţei din data de 02 iunie 2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, a stabilit instanța. Edilul-șef a fost obligat, timp de șase luni, să nu plece din România. Acesta este cercetat, alături de alți șapte primari din Gorj și Dolj, pentru fapte de corupție. Acuzaţiile sunt de luare de mită şi abuz în serviciu. Procurorii au stabilit că suspecţii ar fi primit bani pentru atribuirea unor lucrări firmei Ydail, care a fost administrată de Doru Şandru. ”Este încă în cercetare la Parchet, nu au probe. De șase luni eram sub control judiciar, în prima lună am fost obligat să nu plec din județ, apoi din țară. Sigur că m-a afectat în campanie. Dacă nu apăreau acele ziare împărțite din poartă în poartă în care scria mare că sunt sub control, câștigam cu 95%, nu cu aproape 80%.  Mă deranja și faptul că trebuia să merg pe la Poliție să semnez”, a declarat Sorin Bucurescu, pentru Gorjeanul.

bucurescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here