Hoţ, la vârsta pensionării

453

mitoaca (3)Vârsta nu îl impiedică să îşi exercite abilităţile de hoţ. Chiar dacă a trecut de 60 de ani şi se plânge de sănătate, un bărbat din Târgu-Jiu, recidivist, nu a putut sta departe de viaţa periculoasă şi de adrenalină, intrând în casa unui cetăţean de unde a furat un televizor color.

Costel Baldovin, zis Mitoacă, are 63 de ani şi este cunoscut atât printre persoanele de etnie romă cât, mai ales, printre poliţişti. Bărbatul este recidivist, furând orice şi oricând. Ultima sa „ispravă” a fost intrarea într-o casă străină de unde nu a plecat cu mâna goală ci cu un televizor. „N-am furat nimic. Televizorul nu l-am furat, l-am găsit. Era pe jos”, a declarat bătrânul. Oamenii legii spun însă că sexagenarul este închis periodic, o dată la câţiva ani, pentru furt. După ce iese din închisoare, în câteva luni face cum face şi se întoarce iar. De data aceasta, pentru un televizor color în valoare de 300 de lei. Poliţiştii au reuşit să recupereze aparatul şi să îl înapoieze proprietarului. Pe bătrân l-au reţinut pentru 24 de ore, pentru furt calificat şi ieri l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă.

D.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here