Hoţ de cărbune, prins în flagrant de jandarmi

390

Un localnic din comuna Plopşoru este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt, după ce a fost prins în flagrant de un echipaj de jandarmi în timp ce sustrăgea cărbune de la punctul de încărcare a vagoanelor Cocoreni.

Pe timpul executării unei acţiuni de combatere a faptelor antisociale pe raza localităţilor Rovinari – Plopşoru, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj a depistat un localnic din Plopşoru care sustrăgea cărbune. „A fost depistat numitul S.V., în vârstă de 40 ani,  cu domiciliul în comuna Plopşoru, judeţul Gorj, care a sustras de la punctul de încărcare a vagoanelor Cocoreni  cărbune  lignit bulgări în cantitate cu 720 kg, cu ajutorul unui atelaj. În conformitate prevederile legale, pe numele persoanei în cauză au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt”, faptă prevăzută şi sancţionată de prevederile art. 228 alin 1 Cod Penal”, a anunţat Constantin Buşe, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj, precizând totodată că întreaga cantitate de cărbune a fost predată pe bază de proces-verbal societăţii păgubite.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here