Hoţ de cablu, prins de poliţiştii TF

136

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Băleşti, a ajuns în arestul IPJ Gorj după ce, împreună cu nepotul său, un adolescent în vârstă de 16 ani, a sustras 80 de metri de cablu de telecomunicaţii din cupru şi 28 bucăţi protecţie metalice cablu de pe un pod CFR.

În cursul zilei de 16 octombrie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Târgu-Jiu au fost sesizaţi telefonic cu privire la faptul că de pe un pod CFR dintre staţiile Amaradia – Bîrseşti au fost sustraşi 80 m cablu telecomunicaţii din cupru şi un număr de 28 bucăţi protecţie metalice cablu. Poliţiştii din cadrul Biroului Transporturi s-au deplasat la faţa locului, iar cu ocazia cercetărilor şi a investigaţiilor efectuate au identificat cu operativitate doi suspecţi ai infracţiunii de furt, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Băleşti, şi nepotul acestuia, în vârstă de 16 ani. „Din cercetările efectuate a rezultat faptul că D.P., de 46 ani, şi D.C., de 16 ani, nepotul acestuia, ambii din comuna Băleşti, în perioada 10-16.10.2013 ar fi sustras bucăţile de protecţie metalice şi cablul telefonic ce asigura legăturile telefonice între Staţia Amaradia – Bîrseşti şi le-au valorificat la un centru de colectare deşeuri feroase de pe raza municipiului Târgu-Jiu. În baza probatoriului administrat bărbatul de 46 ani a fost reţinut pentru 24 ore, pe bază de ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat de componente ale căii ferate, fapte care au pus în pericol siguranţa traficului feroviar”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cursul zilei de ieri, suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here