Măsurile trasate de verificatorii Curții de Conturi a României-Camera de Conturi Gorj, la ultimul control, nu au fost duse la îndeplinire de către directorul Muzeului Județean ,,Al.Ștefulescu”, Dumitru Hortopan. Directorul instituției culturale avea obligația să facă două lucruri: să obțină avize de amplasare în spațiul public a busturilor Tătărescu, mutate între timp la Vladimir, dar, și să stabilească prejudiciul și să ia măsurile de recuperare a cheltuielilor efectuate, atât cu realizarea bustului Arethiei Tătărescu, cât și cele efectuate pentru realizarea soclului la Vladimir. Drept urmare, muzeul a obținut un răgaz pentru realizarea măsurilor trasate de Camera de Conturi Gorj, termenul limită fiind 31 decembrie 2019.
Ultimul control de audit financiar s-a realizat la Muzeul Județean Gorj în perioada 20 mai-26 iulie 2019, fiind verificat modul în care instituția a dus la îndeplinire cele trasate prin decizia din 29 august 2018. Cu ocazia acțiunii de verificare s-a constatat că muzeul nu a dus la îndeplinire în totalitate 4 măsuri, două privind chiar problema busturilor.
S-a constatat în 2018 că recepția lucrării ,,Amplasare statui Arethia Tătărescu și Gheorghe Tătărescu în incinta Casei Memoriale Tudor Vladimirescu” nu a fost efectuată, fiind invocate neclarități privind condițiile în care a fost eliberat avizul de specialitate de către Direcția Județeană de Cultură Gorj la propunerea Comisiei Zonale pentru Monumente de For Public nr.4 Oltenia, care s-a dovedit a fi ilegală, precum și faptul că proiectul menționat face obiectul unei cauze penale.
Dosar penal în cercetare
Camera de Conturi a dispus astfel prelungirea termenului pentru urmărirea în continuare a ducerii la îndeplinire de către UATJ Gorj a măsurilor dispuse prin Decizia nr.68/2018, până pe data de 31 decembrie.
Situația demonstrează o lipsă de interes a conducerii Muzeului Județean Gorj legat de problema busturilor, tratată cu același dezinteres și la momentul amplasării acestora.
Prejudiciul constatat de Curtea de Conturi, de 45.000 de lei(din 2014 plus penalitățile calculate până în prezent), este în dauna Statului român, fiind realizat din bani publici de către Hortopan cu ajutorul contabilei instituției.
Este uluitor cum Curtea de Conturi prelungește de peste 5 ani aceste măsuri de remediere a situației, întrucât este limpede că avizul de amplasare la Vladimir a fost ilegal. Aceasta este poate una dintre cheltuielile nejustificate din bani publici, iar autoritățile nu iau măsuri concrete de recuperare a banilor.
Hortopan mai este obligat să restituie o sumă de peste 50.000 de lei, după ce instanța a decis definitiv că nu a respectat o hotărâre judecătorească.
A.STOICA