Hora: „Restanţele financiare se vor plăti, nu îmi fac griji!”

413

Atacantul Ioan Hora nu se gândește la plecarea de la Pandurii și nici la banii care au întârziat o vreme, dar pe care este sigur că-i va primi în curând. Golgheterul campionatului mărturisește în același timp că cea mai mare dorință a sa este aceea de a prinde un loc în lotul României pentru Turneul Final al Campionatului European care va avea loc în această vară în Franța: „Restanţele financiare se vor plăti, nu îmi fac griji. Nu cunosc detaliile unei oferte de la Steaua pentru mine. Cel mai bine pentru mine acum este să rămân aici, la Pandurii. Şi îmi doresc foarte mult să ajung la Euro”, a declarat Hora, la Institutul Național de Medicină Sportivă, unde a efectuat vizita medicală alături de coechipierii de la Pandurii.
Referindu-se la recenta despărțire de Marko Momcilovic, Hora speră ca în locul său conducerea să pună ceva la fel de valoros: „Ne pare rău de Momcilovic, sper ca și cei din conducerea clubului să facă eforturi şi să aducă un jucător la fel de valoros ca el. Îi urăm baftă şi îi mulţumim pentru ceea ce a făcut pentru Pandurii. Eu cred că va reuşi să se impună la Steaua după cum îl cunosc. Ne pare rău că pleacă jucători, dar sper ca banii luaţi pe Momcilovic să fie folosiţi pentru a aduce un nou jucător. Sper că o vor face până la începerea returului”, a mai declarat golgheterul Pandurilor.
Hora este, din câte se pare, pe lista selecționerului pentru turneul de pregătire pe care naționala României îl are programat în această iarnă în Turcia, așa că este foarte probabil ca o parte din pregătire să o facă alături de echipa de club, în Spania, iar finalul acesteia să fie alături de ceilalți internaționali, în Antalya. De la Pandurii, pe aceeași listă, ar mai fi Săpunaru, Nistor și Răduț, jucători cu evoluții apreciate în sezonul de toamnă.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here