Hoață prinsă în piață

401

Un tânăr de 20 de ani, din orașul Țicleni, a cerut, duminică, ajutorul polițiștilor, după ce a observat că i-a dispărut geanta pe care o lăsase nesupravegheată la o tarabă, din piața de la Târgu-Cărbunești, ca să probeze câteva haine. ”La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a efectuat cercetarea locului faptei, iar în urma activităţilor desfăşurate a fost identificat autorul, în persoana unei femei de 49 de ani, fără ocupaţie, din orașul Târgu-Cărbuneşti, asupra căreia au fost găsite bunurile sustrase, care au fost restituite părţii vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here