Hoară, ,,sponsorul” echipei Pandurii

407

hoaraMarcel Hoară a oferit, în prima lună a anului acesta, din fondurile Complexului Energetic Rovinari, suma de 10 miliarde de lei vechi pentru Clubul Sportiv Pandurii şi încă 500 de milioane de lei pentru Clubul Sportiv Energia Rovinari. Hoară făcea aceste ilegalităţi, potrivit ,,Jurnalului Naţional”, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie a unităţii energetice.

Hoară dă astfel pe propria semnătură 15 miliarde de lei vechi celor două echipe. Constantin Creţan, preşedintele Federaţiei Naţionale a Muncii, a dezvăluit recent faptul că aceste sponsorizări efectuate, oricum, ilegal, se făceau înainte ca bugetul de venituri şi cheltuieli să fie aprobat. Într-un an de zile, Complexurile Energetice Turceni şi Rovinari şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, loc în care sindicalist este Marin Condescu, au alimentat echipa de fotbal, care acum a retrogradat, cu peste 200 de miliarde de lei vechi. Pandurii Târgu-Jiu este o echipă de divizia B care s-a alimentat cu foarte mulţi bani, sponsorizările fiind venite de la unităţi şi instituţii de stat.

Anamaria STOICA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here