Hoară pune ştampila portocalie pe blocurile din Motru

345

deschiderePedelistul Marcel Hoară îşi face propagandă electorală pe cârca locatarilor unora din blocurile reabilitate recent din Motru. Hoară a facilitat obţinerea unor finanţări pentru rezolvarea problemelor cu acoperişul unora dintre imobilele acestui oraş, dar demonstrează că îi place ca ajutorul să îi fie recompensat de către beneficiari.

Şi astfel, pe panourile afişate la parterul imobilelor în cauză, cum cere de altfel legislaţia în vigoare, locatarii au afişat şi numele Agenţiei lui Hoară. Au transmis totodată şi un mesaj portocaliu, pentru a arăta viitorilor votanţi că Hoară a pus amprenta PDL pe aceste investiţii. Această ingerinţă portocalie pe panourile în cauză este însă interzisă.

Consiliaţi de reprezentanţii Primăriei Motru, locuitorii municipiului s-au constituit în grupuri de interes şi au întocmit proiecte pentru acoperirea blocurilor în care locuiesc. 17 astfel de proiecte au intrat în procedura de accesare de fonduri de la comunitatea europeană, prin intermediul FRDS şi a Agenţiei pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere, al cărei preşedinte este pedelistul gorjean, Marcel Hoară.

Pe parcurs, toate etapele de obţinere a fondurilor nerambursabile au fost depăşite cu succes de multe din aceste grupuri de interese, accesându-se fonduri în valoare de peste 100.000 de dolari. Şi astfel, o parte a blocurilor de pe proiect au fost acoperite iar altele sunt în curs. Pentru cele care sunt însă în ultima etapă, s-au afişat panouri specifice, cum cere legislaţia în vigoare. Cu o singură ingerinţă însă legată de numele agenţiei conduse de Marcel Hoară. Pe unele panouri, locatarii cuprinşi de spiritul “portocaliu” au înscris cu culoarea PDL, Agenţia pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere, aducându-i astfel un tribut pedelistului Hoară. Vinovaţii nu au luat în calcul că normativele europene interzic orice fel de propagandă „nevinovată”, cum se încearcă să fie şi această modalitate de manipulare a populaţiei. Trebuie menţionat că portocaliul Agenţiei lui Hoară nu se regăseşte însă pe toate panourile de la blocurile cu acoperiş nou, panourile greşite trebuind să fie modificate.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here