Hillary Clinton mulţumeşte României pentru suplimentarea trupelor în Afganistan

398
hillarySecretarul de Stat american, Hillary Clinton, a mulţumit, la Londra, României, Marii Britanii, Italiei şi Germaniei pentru că au anunţat suplimentarea efectivelor militare în Afganistan, informează un comunicat al Departamentului de Stat de la Washington.

La finalul Conferinţei Internaţionale dedicate situaţiei din Afganistan, şefa diplomaţiei americane a adresat mulţumiri ţărilor care şi-au anunţat contribuţiile în cadrul evenimentului de la Londra, dar şi unor state ca Rusia, Kazahstan şi Uzbekistan, pentru faptul că acordă dreptul de survol şi asistenţă pentru tranzit.
Salutând „rezultatele cooperării la nivelul comunităţii internaţionale în privinţa mai multor aspecte importante”, Hillary Clinton a subliniat că, în pofida importanţei misiunii militare internaţionale din Afganistan, obiectivele nu pot fi atinse doar cu ajutorul forţei. În context, ea a menţionat prezentarea, săptămâna trecută, a Strategiei americane de Stabilizare Regională pentru Afganistan şi Pakistan, al cărei obiectiv este susţinerea eforturilor afgane pentru transformarea şi consolidarea societăţii din această ţară şi asigurarea securităţii ei.”Scopul este existenţa unei strategii iniţiate şi asumate de afgani şi vedem acest lucru transpus în realitate zi de zi”, a arătat Clinton.
Secretarul de Stat american a menţionat şi „agenda ambiţioasă în materie de reformă” anunţată de preşedintele afgan, Hamid Karzai, cu ocazia reînvestirii sale în funcţie, la sfârşitul lui 2009.
Ea a salutat progresele înregistrate de Afganistan cu privire la pregătirea unei tranziţii condiţionate a asumării responsabilităţii pentru securitatea ţării şi la agenda în materie de dezvoltare şi guvernanţă, esenţială pentru viitor.
Selecţie realizată de DANIELA SCAFEŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here