Hibele locurilor de parcare din Târgu-Jiu

406

Dezinteres pentru vecinii de cartier, tendinţa unora dintre aceştia de a ţine treburile în ceaţă, un fel de “dă-i mă-n … dacă am apucat eu să parchez ce mă mai doare de ceilalţi (chiar dacă am parcat prost ocupând uneori chiar 2-3 locuri normale, iar vecinii mei de cartier cu care mă cunosc chiar de 20 de ani nu au unde-şi pune maşinile)” şi nu în ultimul rând multitudinea de autovehicule ale firmelor ce au spaţii în blocurile respective, dar ar trebui să ocupe un singur loc de parcare pentru ca toate maşinile să poată încăpea – iată numai câteva dintre “hibele” aflate parcurgând la pas câteva locuri de parcare din Tg-Jiu ce nu au fost concesionate către proprietarii ori locatarii de acolo.

Pentru că în cele unde au fost concesionate locurile, mai greu, dar în direcţia dorită, civilizaţia urbană a început să-şi spună cuvântul mai bătând obrazul, mai cu “bau-baul” că vine “caracatiţa” şi ridică maşinile iar taxele de după aceea sunt destul de piperate, că proprietarii mai multor maşini s-au dumirit că nu mai pot lăsa maşinile alandala pe oriunde şi să se facă că nu ştiu că fiecare are locul lui, că dacă ai mai multe maşini e problema ta unde le parchezi, da nu să-i blochezi pe ceilalţi şi nu în ultimul rând că, chiar dacă dânşii nu doresc trebuie să existe o disciplină în respectivele cartiere legată de parcarea maşinilor personale (să nu mai vorbim de cele de firmă ori puzderia de maşinuţe pentru serviciile de catering care de cele mai multe ori parchează oriunde, preocupaţi fiind de distribuţia produselor ce le transportă). Că vorba unui hâtru pe care l-am întâlnit într-un cartier: “locurile de parcare nu sunt de «gumilastru» nu se lungesc nici nu se lăţesc”, dar folosite judicios pot oferi cu puţin efort spaţiu pentru toţi cei ce au maşini din acel perimetru.
2Nu putem spune că în locurile ce nu au fost concesionate toţi se poartă aşa cum prezentam lucrurile mai sus, există şi oameni civilizaţi ori cu bune maniere, dar aceştia ajung să fie “înghiţiţi” de cei cu tupeu care fie că au ori nu dreptate îşi pun placa cu “melodia preferată” sperând că prin aceasta îi intimidează pe ceilalţi. Şi care aşa cum pomeneam la început vor ca lucrurile să rămână “în ceaţă” pentru că odată cu reglementarea lor vor constata că nu-şi vor mai putea parca la nimereală maşina (ori maşinile) şi că vor trebui să dea socoteală organelor în drept pentru purtarea lor de multe ori abuzivă.
3Şi uite aşa după preumblarea mea prin urbe am ajuns la concluzia (ce trebuie încă o dată să precizez ca fiind a mea) că cea mai eficientă formă de administrare a locurilor de parcare din cartiere este concesionarea acestora către proprietari (ori locatari acolo unde e cazul). Pentru că respectivul proprietar pe lângă taxa ce trebuie achitată către administraţia locală (mare ori mică nu este treaba mea să-mi dau cu părerea) are garanţia că locul nu îi va fi ocupat de către cei ce se zgârcesc să dea un leu sau doi în parcările publice şi că poate pleca liniştit cu maşina la treburile sale. Ca să nu mai vorbim de faptul că fiind concesionat fiecare va avea altfel grijă de acel loc inclusiv pentru a nu-l polua prin deversarea de produse petroliere ori chimice de la maşină şi efectuarea unei minime curăţenii a acestuia.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here