Hapul otrăvitor – Kovesi, amânat!?

182

Hotărât lucru, Cel de Sus îl protejează pe primul ministru Victor Ponta. Înaintea întâlnirii de ieri cu membrii Secţiee procurori a CSM, premierul fusese întrebat dacă o va propune pe Laura Codruţa Kovesi la şefia DNA. Nu se ştie cum s-au petrecut lucrurile, cu exactitate, pe această temă.

Întrebarea cu schepsis fusese aruncată de jurnalişti, cum spuneam, în grabă. Şi răspunsul venise la fel. Cu toate acestea, după importanta întâlnire, primul ministru ar fi ieşit cam negru de supărare. Ce s-o fi petrecut acolo? Greu de spus. Se putea ca însuşi premierul să renunţe la susţinerea propunerii ca Laura Codruţa Kovesi să preia şefia DNA, ori discuţiile să fi luat o turnură nefavorabilă. Pe fondul dezbaterilor publice din ultimele zile şi, mai ales, a Scrisorii deschise adresate de către Asociaţia Magistraţilor din România preşedintelui Traian Băsescu şi primului ministru Victor Ponta. Una peste alta, declaraţia purtătorului de cuvânt al premierului, Andrei Zaharescu, a negat prima afirmaţie a lui Ponta. Pe motiv că n-a fost bine înţeleasă întrebarea şi că premierul ar fi crezut că jurnaliştii vor să afle dacă va face declaraţii despre Laura Codruţa Kovesi după respectiva întâlnire.
Cert e că, indiferent ce s-a discutat între premier şi procurorii din secţia lor, aparţinând CSM, fie că CSM-ul o fi adoptat o poziţie anti-Băsescu, ori că primul ministru doreşte, realmente, o amânare a nominalizării şefilor DNA şi Parchetului General – numit cândva Ministerul Public, deşi Adrian Năstase are dubii în privinţa păstrării denumirii de „minister public” – lucrurile au luat o altă turnură. Una în care s-ar putea afirma că, temporar, Băsescu este pur şi simplu înfrânt, adică nu i-au ieşit pasenţele, iar Ponta doar atenţionat. Şi îndemnat la respectarea legalităţii. Şi se va reveni la concursuri profesioniste pentru desemnarea şefilor DNA şi ai Parchetului General de către un nou ministru al Justiţiei. Şi, probabil, abia atunci lucrurile vor lua o turnură legală!
Iată cum răbdarea, inteligenţa şi diplomaţia primului ministru Victor Ponta liniştesc apele în USL. Unde otrăvitoarea pilulă Kovesi le crease oarecari indispoziţii nu doar liberalilor, ci şi magistraţilor. Ba chiar şi opiniei publice în genere. În cazul acesta, prin amânarea propunerilor pentru şefia principalelor organisme ale procurorilor, nu ar fi exclus ca viaţa politică românească să nu mai fie aşa de agitată. În fond, zilele din urmă creaseră dispute pentru numirea procurorilor şefi din Ministerul Public. În 2005 şi respectiv 2006, nominalizarea procurorilor şefi Laura Codruţa Kovesi (DNA) şi Daniel Morar (Parchetul General) fusese comisă de ministrul „independent” (dar, în fond, PDL-ist!) Monica Macovei fără concurs, doar prin dispoziţia fostului ministru.
Ceea ce, iată, n-a mai fost valabil în cazul ministrului Justiţiei cu adevărat profesionist şi independent, Mona Pivniceru, cu toată „tele-comanda de la Bruxelles”.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here