Haos total. Cu şi mai ales fără poliţişti!

247

foto predo 2Mai întâi, să nu uit, un banc. La şcoală, profesoara îl întreabă pe Bulă „Care este şcoala ideală?” Şi isteţul din Bulă răspunde prompt: „Şcoala închisă!” Iar la şcolile din Gorj şi din România, dacă ar fi închise, ca şcoli ideale, nu s-ar mai bate elevii şi nu i-ar mai face de ocară pe profesori.

Anul trecut, la un liceu din Târgu Jiu, o elevă a dat un anunţ cu decesul profesoarei de limba franceză. Eleva a fost exmatriculată şi mutată, cu pile bineînţeles, la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”. Şi ne mai mirăm de ce nu se învaţă, iar rezultatele la bacalaureatul din vară au fost şi sunt dezastruoase.

*

E un haos total în întreaga societate şi nimeni nu se sinchiseşte. Revenind la şcoală, elevii nu mai poartă uniformă decât rar. Cei mai mulţi „şmecheri”au bani de buzunar pe o zi cam cât leafa micşorată de Guvernul Boc a amărâţilor de profesori. La capitolul siguranţa cetăţeanului şi ordinea publică stăm la fel de prost. Cu coctailul dintre Administraţie şi Interne, nu se ştie cine-i stăpânul poliţiştilor. Ministerul de Interne ori Primarii? Şi, uite-aşa, ca la sluga la doi stăpâni, nici poliţiştii nu-şi mai fac deloc datoria. Se fură în draci şi nimeni nu ia nicio măsură. Cu vreo doi ani în urmă, când la Peştişani exista secţie de poliţie cu cinci angajaţi, conduşi de agentul şef de secţie Bâltac, unei bătrâne – Maria Blendea, cunoscută ca Maria lui Inat, i s-a furat un cazan de ţuică. Poliţia n-a găsit nimic. Cu chiu cu vai s-a deplasat la aceea care făcuse reclamaţia. După alt an, ţaţa Maria lui Inat a aflat la cine-i cazanul ei furat şi s-a dus la Secţia de Poliţie. Ce credeţi? Ditamai poliţiştii i-au cerut să-l aducă pe martor. Nici măcar nu s-au deplasat să-l deranjeze pe hoţ! Din 20 iulie anul curent, ministraşul Traian Igaş, reformatorul Poliţiei Române, aceea care s-a obrăznicit şi a protestat la porţile Palatului Cotroceni în contra preşedintelui Traian Băsescu, s-a pus pe dat afară poliţişti. La Peştişani a mai rămas doar fostul şef de secţie, un om admirabil, dar cam apropiat de pensie. Nici ceilalţi, dispersaţi ba la Teleşti, ba la Poliţia oraşului şi, totuşi,Tismana nu au plecat. Mai zilele trecute, în satul în care se fură orice: cai, strugurii din vie dar şi sume mari de bani, este vorba despre Peştişani, s-a petrecut una şi mai şugubeaţă. Un cetăţean a reclamat că i s-a furat o sumă mare de bani şi a îndrăznit să şoptească şi un nume. Celebrii ca fiind printre oamenii cu profesie bănuită de un scăzut IQ, oamenii în uniformă au spus cu voce tare: „Bun, dacă tot îl ştii, să vii la Poliţie cu presupusul vinovat şi cu cel puţin un martor. Cam asta-i situaţia în mediul rural. Cunosc destule nu bancuri, ci întâmplări cu poliţişti petrecute la Târgu Jiu sau în alte oraşe ale judeţului Gorj. Credeţi că interesează Poliţia? Ea nu-şi face datoria, dar să se mai şi autosesizeze!

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here