Hanu a dat vechiul Cielo pe un Duster de 12.000 de euro

168

hanu daciePrimăria Motru are de săptămâna trecută o maşină nouă. Edilul Dorin Hanu susţine că nu a condus-o niciodată deoarece are şofer, maşina o Dacia Duster, costând vreo 12.000 de euro, fiind rulată puţin în ultimele zile. Primarul susţine că achiziţionarea acestei maşini, chiar şi în vremuri de criză, se impunea deoarece instituţia publică avea două maşini marca Cielo, care erau deja casate. Oricum noul jeep a fost achiziţionat pe programul Rabla.

Maşina parcată în faţa Primăriei Motru a stârnit deja discuţii, unii cetăţeni din municipiu criticându-l pe edilul local că ar fi făcut o cheltuială care nu se impunea. Unii vorbesc de scumpiri şi de neacordarea de subvenţii, banii trebuind să fie utilizaţi, în opinia lor, pe programe sociale. Primarul explică însă situaţia: “Ce ar vrea cei care critică? Să merg pe jos sau cu căruţa? Era nevoie de o maşină deoarece aveam două deja casate şi numeroase drumuri de făcut. Hotărârea privind achiziţia maşinii a fost aprobată de Consiliul Local Motru, în urmă cu vreo trei luni, care a şi stabilit marca maşinii. Este vorba despre un Duster de vreo 12.000 de euro”, a declarat edilul Dorin Hanu. Maşina are culoarea albă. O astfel de maşină costă între 10.500 şi 15.500 de euro.

Maşină de o juma’ de miliard şi la Primăria Bumbeşti-Jiu

Edilul Hanu susţine că de altfel, Primăria Motru, nu este singura instituţie publică care a făcut astfel de achiziţii, şi Primăria Bumbeşti-Jiu făcând o investiţie similară pentru un jeep.

Şi alte primării sunt tentate să apeleze la programul Rabla pentru a-şi reînnoi parcul auto.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here