„În concepția lui Andersen, există anumite lucruri care trebuie respectate: fapta bună, suferințele celor umili, munca modestă și sentimentele curate, armonia vieții familiale, întreaga natură cu lumea ei vegetală și animală.” (Ovidiu Drimba)
Dacă vizitezi orașul Odense din Danemarca, te întâmpină la tot pasul statuete în fața cărora, oricât ai fi de grăbit, simți că trebuie să te oprești și să te întorci cu gândul la copilărie, fiindcă te-ai întâlnit cu lumea personajelor din poveștile lui Hans Christian Andrsen. A fost modul locuitorilor acestui oraș de a-l omagia pe scriitorul care i-a făcut cunoscuți în lume. Personajul Mica sirenă a devenit un simbol al orașului Copenhaga, prin statueta de broz creată de de sculptorul Edvard Eriksen. Personajele sale nu sunt doar eroi naționali, ci și eroi de benzi desenate și chiar mai mult de atât. Povestea Lebedele a devenit sursă de inspirație pentru libretul baletului Lacul lebedelor, a cărui muzică a fost compusă de Piotr Ilici Ceaikovski.
Poveștile lui au fost traduse în peste 100 de limbi și continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume. Printre ele, cele mai iubite de copii sunt: Degețica, Mica sirenă, Hainele cele noi ale împăratului, Lebedele, Povestea soldățelului de plumb, Privighetoarea, Rățușca cea urâtă, Pantofiorii cei roșii, Fetița cu chibrituri, Bradul, Ceainicul, Omul de zăpadă…
În memoria sa, Consiliul Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret acordă, o dată la doi ani, prestigiosul premiu Hans Christian Andersen, numit și Micul Premiu Nobel, autorilor de cărți pentru copii (începând cu anul 1956) și ilustratorilor de cărți pentru copii (din 1966), recompensând creatorii care au contribuit semnificativ la dezvoltarea literaturii pentru copii. Începând cu 1967, același Consiliu Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret a decis sărbătorirea Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii, în fiacare an, pe 2 aprilie, data nașterii povestitorului supranumit „regele basmului”.
Hans Christian Andersen s-a născut la 2 aprilie 1805, în orășelul-port Odense, aflat pe insula Fühnen, din Danemarca, într-o familie modestă, tatăl – cizmar, iar mama – spălătoreasă. A fost singurul copil al părinților săi, traversând o copilărie plină de greutăți, deși părinții erau foarte muncitori și devotați familiei. A încercat de mic să învețe diverse meserii lucrând într-o țesătorie, la o fabrică de tutun, într-o farmacie, dar de mic a demonstrat inteligență și o imaginație sclipitoare. A fost pasionat de lecturi și de teatru, tatăl său, care absolvise școala primară, i-a cultivat dragostea de carte. Tot în copilărie se familiarizează cu obiceiurile populare și superstițiile pe care le valorifică mai târziu în basmele sale.
La 14 ani rămâne orfan de tată, cu o mulțime de probleme, dar și cu o puternică dorință de afirmare. Peste ani, vorbind despre sine, spune: „Dacă biet copil sărman și singur, aș fi întâlnit în cale o Zână puternică ce mi-ar fi spus: Alege-ți drumul…Ce vrei să ajungi? Te voi sfătui și te voi călăuzi!, soarta mea n-ar fi putut să fie mai fericită și nici mai cu înțelepciune rânduită. Povestea vieții mele va arăta ceea ce mi-a arătat și mie – că există o soartă pentru fiecare.”
În 1818 pleacă la Copenhaga. Își dorea să devină cântăreț sau actor de balet, dar se confruntă cu nereușite și deziluzii până-n momentul când norocul îi scoate în cale oameni care îi schimbă cursul vieții, susținându-l să facă studii gimnaziale, liceale și universitare. Familiile Collin și Wulff. La vremea aceea, Jonas Collin era unul dintre directorii Teatrului Regal din Copenhaga.
Începe să scrie încă din timpul studiilor gimnaziale, pe la începutul anilor 20 ai secolului XIX. Publică în revista The Copenhagen Post poezia Copilul muribund, iar în 1822, prima povestire, Fantoma. În 1829, O plimbare pe jos, de la canalul Holmen la capătul dinspre miazănoapte al insulei Amoger. În același an debutează în teatru cu vodevilul Amorul pe turnul Nicolai.
Începând cu anii ’30, se dedică doar scrisului, încercând cele mai diverse genuri literare. Publică poezii în volumul Poeme (1830), comedii ușoare, romane cu caracter liric și confesiv – Improvizatorul, (1835), O.T (1836), Numai un violonist (1837), Două baronese (1840), A fi sau a nu fi (1849), Peter cel norocos (1870). Acesta e ultimul său roman, o poveste sentimentală, cu implicații autobiografice. De asemenea, numeroase impresii de călătorie, care au o legătură tot cu protectorul său Jonas Collin. La sugestuia acestuia, regele îi oferă o pensie de 400 de taleri, ceea ce îi permite să călătorescă. Vizitează peste 30 de țări europene, ajunge și pe meleagurile noastre în toamna anului 1840. Contemporanii săi îl ironizează numindu-l „Domnul Europa”.
În timpul acestor călătorii are ocazia să cunoască personalități ale științei și culturii europene, printre care V. Hugo, H. de Balzac, Ch. Dickens, F. Liszt. Ulterior publică impresiile de călătorie în jurnalul Bazarul unui poet, dar și în alte volumne: Memorii de călătorie în Grecia, Orient și țările dunărene (1842), scrierea autobiografică Povestea vieții mele (1855). Povestea de succes Mica sirenă i-a inspirat-o călătoria în Italia.
A fost un scriitor prolific. În perioada 1835 – 1872, a scris peste 180 de povestiri, povești și basme, adunate în volumele: Povești istorisite copiilor (1835), Carte cu chipuri fără chipuri (1839), Basme noi (1843 – 1848), Povestiri (1852), Noi basme si povestiri ( 1858 – 1872).
În ciuda operei bogate, nu romanele i-au asigurat gloria, ci basmele și poveștile scrise într-un stil original, diferit de cel al vremii. Din cele 150 de povești scrise de Andersen, doar câteva sunt relatări ale basmelor populare. Celelalte prezintă propria lume interioară, autorul regăsindu-se în cele mai importante personaje. Basmele i-au adus recunoașterea încă din timpul vieții, fiind traduse și răspândite oral în diverse țări. Avea 50 de ani când a fost declarat cetățean de onoare al orașului său natal, Odense. A murit la 4 august 1875, în casa unor prieteni apropiați de la țară, lângă Copenhaga.
Dincolo de condiția de scriitor, Hans Christian Andersen a fost un om complex, un vizionar, așa cum îl prezintă Grete Tartler: „cine și-ar fi putut închipui că în scriitorul fantast se ascunde un temperament de reporter, un jurnalist atent la tot ce e nou în epocă – fotografie, tren, vapor cu aburi, telegraf, electromagnetism – care visează că Europa va putea fi văzută în doar câteva zile cu o mașină de zbor sau că Liszt, concertând în Germania, va putea fi ascultat de la Copenhaga?”
Mariana Al-Saleh
Referințe bibliografice:
https://ro. Wikipedia.org
https://www.cartepedia.ro
https://www.bncreanga.md
