Hănescu, încântat de Târgu-Jiu: “Un oraş care crede în sport”

532

Victor Hănescu a fost în tribune la finala disputată, duminică, în cadrul turneului futures de la Târgu-Jiu. Fostul număr 26 ATP a sosit în oraşul lui Brâncuşi pentru a organiza tabăra de tenis “Train Like A Pro”, aflata la cea de-a treia ediţie, şi care se desfăşoară până pe 13 august la baza sportivă “Tenis Club Elite”. În taberele organizate anul trecut la Curtea de Argeş şi Cluj Napoca au fost înscrişi şi tineri sportivi din Canada şi Belgia, iar la ediţia de anul acesta, de la Târgu-Jiu, este înscris, alături de sportivii români, şi un sportiv din Suedia. “Train Like A Pro” este primul proiect din cadrul Academiei de Tenis Victor Hănescu, un proiect realizat în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis, pentru a antrena şi forma noi generaţii de campioni. “Este a treia tabără pentru mine şi este o experienţă deosebită să fiu la Târgu Jiu. Este un proiect pe care l-am început anul trecut, un proiect dedicat copiiilor între 10 şi 16 ani, în care vreau să le arăt ce înseamnă să te antrenezi ca un profesionist, să faci nişte antrenamente complete. Pe lângă zona de tenis, trebuie să facă şi partea fizică, mentală şi emoţională. Este un cantonament complet pe care am decis să-l fac la Târgu Jiu pentru condiţiile pe care le-am găsit aici. Este o bază foarte bine dotată, la nivel internaţional, avem tot ce ne trebuie. În ultimii ani am fost de câteva ori aici şi îmi place foarte mult. Se organizează multe turnee şi este un oraş care se dezvoltă, crede în sport. O să revin şi eu la Târgu-Jiu, la turneele care se organizează aici, cu copiii din academie. Am cunoscut oameni frumoşi, care îşi doresc să ajute”, a declarat Victor Hănescu. Fostul tenismen s-a declarat mulţumit că “sportul alb” este din ce în ce mai mediatizat, iar cei mici au modele de jucători. “Din ce am văzut în ultimii ani, foarte mulţi părinţi îşi duc copiii către tenis, acest sport a explodat în România. La televizor putem să vedem tenis în fiecare zi, iar rezultatele noastre, ale Simonei Halep, ale băieţilor de dublu, reprezintă un model pentru cei mici. Asta a fost ideea academiei pe care mi-am deschis-o şi a acestei tabere, de a da mai departe din experienţa noastră către cei mici, către cei care vor să facă performanţă. S-au adunat 30 de copii din toată ţara şi asta mă bucură foarte mult. Să văd că sunt interesaţi împreună cu părinţii. De foarte multe ori în România se merge doar pe zona de tenis şi pregătire fizică, şi nu se pune foarte mult accent şi pe această parte mentală sau emoţională, care după cum vedem are un rol foarte important în activitatea unui sportiv”, a mai spus Hănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here