Handbaliştii de la UCB, pauză forţată

354

Echipa de handbal CSU Constantin Brâncuşi Târgu-Jiu nu a mai evoluat de două runde. Gorjenii au stat acum două săptămâni din cauza numărului de formaţii angrenate în competiţie, iar meciul programat pe 11 martie, cu ACS Avram Iancu Arad, nu s-a mai disputat. Echipa din Banat nu s-a prezentat la Târgu-Jiu din cauza problemelor financiare mari şi e foarte puţin probabil ca arădenii să mai termine actuala ediţie de campionat. Elevii antrenaţi de Adrian Gorun vor reintra în competiţie abia luni, 20 martie, când pentru UCB urmează jocul cu HC Sibiu. De altfel, timp de două săptămâni, handbaliştii din Târgu-Jiu au făcut doar antrenamente, iar acest lucru le poate afecta forma sportivă. Gorjenii au plecat foarte bine în acest an, reuşind o remiză la CSM Oradea (34-34) şi o victorie categorică pe teren propriu cu CNE Sighişoara (34-26). Obiectivul formaţiei în primul sezon este clasarea în primele 6 echipe, iar “principalul” Gorun este convins că echipa sa poate ataca promovarea, cu încă două-trei transferuri, în ediţia viitoare. Trupa de la UCB va evolua în campionatul care urmează într-o sală modernă, iar asta ar putea “facilita” pretenţiile de promovare în Liga Naţională.
Cătălin Pasăre

cls handbal

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here