Handbalistele din Gorj s-au întors la antrenamente

117

Echipa de handbal CSM Târgu Jiu și-a reluat antrenamentele. Prima ședință de pregătire a avut loc, luni, la Stadionul ,,Constantina Diță” din Târgu Jiu. Din păcate, este cod roșu de caniculă în aceste zile în Oltenia, dar căldura nu le-a împiedicat pe fete să se reacomodeze la efort. Antrenorul Liviu Andrieș anticipează un campionat extrem de dificil. Două jucătoare au lipsit de la reunire. Angoleza Gilda Simao va evolua alături de țara sa la Jocurile Olimpice de la Paris, în timp ce extrema Ana Maria Lopătaru joacă la Campionatul European Universitar. ,,Ne dorim în primul rând ca toate fetele să capaciteze la programul pe care l-am făcut împreună cu staff-ul, să fie prezente din toate punctele de vedere, iar dacă vor fi capacitate și sănătoase, sunt convins că vom avea un sezon mult mai bun ca cel de anul trecut. E clar că, în funcție de ce vom vedea în aceste perioade, ne vom trasa niște obiective. Ne dorim să facem mai mult de 30 de puncte, cum am avut anul trecut, și în Cupa României să prindem chiar un Final Four, dacă se poate”, a declarat Liviu Andrieș.
Două dintre liderele de pe parchet, Alexandra Maria Gavrilă Frățilescu și Ana Ciolan, și-au exprimat încrederea că echipa va avea un sezon mai bun.
Ambele handbaliste cred că transferurile din această vară au întărit echipa.
,,Eu sper ca pregătirea să decurgă foarte bine. Am vorbit cu domn profesor, am avut o ședință înainte de a intra pe stadion. Ne-a spus că va fi o pregătire foarte grea, dar suntem încrezătoare că totul va decurge foarte bine și suntem conștiente că trebuie să ne pregătim. Urmează un sezon foarte greu, echipele s-au întărit și noi ne-am întărit, dar fără pregătire nu se poate. Sezonul trecut m-a învățat niște lecții pe care sper să pot să le aplic în sezonul acesta și împreună cu fetele suntem încrezătoare că va fi mai bine.
Nu eu trebuie să spun dacă echipa s-a întărit sau nu. Le cunosc pe colegele noi. Eu cu una dintre ele chiar am și jucat, cred că doi sau trei ani împreună.
Pentru mine nu este important ceea ce fac eu, ci important este ca echipa să câștige. Eu pot să nu înscriu niciun gol, atâta timp cât echipa e acolo unde trebuie să fie. Vrem să terminăm cât mai sus posibil”, a spus Frățilescu Gavrilă.
,,Sperăm să fie un sezon cât mai bun. Am avut o discuție în notă pozitivă. Antrenorii ne-au transmis unele lucruri organizatorice, dar și ceea ce ține de următoarea lună, programul pe următoarea lună, câteva discuții, am schimbat câteva vorbe, să ne cunoaștem un pic mai bine. După cum știți, avem colege noi și e normal să avem o astfel de discuție înainte de primul antrenament. Cu siguranță s-a întărit echipa. Sunt jucătoare valoroase și jucătoare care se vor integra foarte repede”, a adăugat Ana Ciolan.
Primul amical pentru CSM Târgu Jiu va avea loc pe 27 iulie, pe teren propriu, cu SCM U Craiova.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here