Handbalistele au meci tare la revenirea în campionat

700

CSM Târgu Jiu revine în Liga Florilor cu un meci împotriva formației Rapid București. Gorjencele se deplasează în capitală, iar sâmbătă vor evolua în sala giuleștencelor. Gazdele se află pe locul secund în campionat, în timp ce echipa lui Liviu Andrieș încearcă să evite barajul de menținere în primul eșalon. Antrenorul secund, Andrei Enache, a prefațat partida, declarând că formația sa nu are nimic de pierdut. ,,Urmează un meci important, care vine după o pauză pe care, sincer, nu ne-am fi dorit-o, pentru că intrasem într-un ritm destul de bun. Însă trebuie să specific că urmează ultima parte a campionatului, care pentru noi este foarte importantă. Vorbesc aici de această săptămână în care vom avea meciul de la Rapid, după care vine Baia Mare acasă. Sunt meciuri extrem de importante din care trebuie să scoatem puncte pentru a ne îndeplini obiectivul. Întotdeauna am avut politica asta, ,,următorul meci”, pentru că, după cum am zis, toate meciurile de până acum le-am abordat la victorie. Am încercat să scoatem cât de mult am putut la fiecare partidă în parte. Uneori am reușit, alteori nu, dar important este că, după majoritatea partidelor, am ieșit mulțumiți de ceea ce am arătat pe teren. Acum trebuie să ținem cont de faptul că, într-adevăr, Rapidul pleacă cu prima șansă. Au o echipă extrem de valoroasă, nu trebuie să mai dau numele jucătoarelor care evoluează acolo, însă trebuie să ținem cont de faptul că, în toate partidele de până acum, Rapidul a trebuit să muncească destul de mult pentru a ne învinge. Trebuie să abordăm partida extrem de dezinvolt, pentru că sunt meciuri de la care avem doar de câștigat. Presiunea este foarte mare pe umerii lor, nu pe ai noștri, pentru că, pentru noi, orice punct sau puncte pe care reușim să le aducem de acolo ar fi o mare realizare. Pentru ele, o înfrângere cu Târgu Jiu cu siguranță ar cântări foarte mult. Cred că trebuie să facem un joc perfect, iar ele să nu prindă cea mai bună zi. Am reușit asta, nu o dată, de când suntem în prima ligă și cu siguranță avem puterea necesară să o facem din nou o surpriză”, a declarat Enache.
Extrema Florența Ilie speră la un final ideal de sezon. Jucătoarea gorjencelor vrea ca echipa să-și pună în evidență atuurile la București. ,,Am avut o pauză competițională destul de lungă, dar în același timp am avut timp să acumulăm fizic și să ne pregătim pentru ultimele cinci etape ale campionatului. Nu am avut meciuri amicale și ne dorim ca meciul cu Rapid să fie un test foarte bun în privința meciului cu Baia Mare, care urmează acasă. Ne dorim să acumulăm puncte și sper ca pauza pe care am avut-o acum să fie de bun augur și să facem o partidă foarte bună cu Rapid și, de ce nu, să ne întoarcem cu trei puncte acasă. Este o echipă din primele patru ale campionatului, dar, cum am demonstrat și anul trecut, am pus probleme echipelor din fruntea clasamentului și atunci chiar ne dorim să facem o partidă foarte bună și sper ca apărarea și poarta să fie eficiente, cum au fost și până acum. Vrem să marcăm cât mai multe goluri. Ne dorim să intrăm în obiectivul pe care ni l-am propus, acela de a nu merge la baraj și atunci muncim cot la cot. Grupul a rămas același, suntem la fel de unite și avem o atmosferă foarte bună în vestiar”, a declarat handbalista. Partida cu Rapid începe la ora 13.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here