Handbal Masculin, Liga Națională / Energia Rovinari învinge Potaissa Turda !

368

Echipa de handbal Energia s-a impus , sâmbătă dupa-amiază, cu 28-25 în faţa Potaissei Turda, într-un meci disputat la Târgu-Jiu. La pauză, gazdele au intrat la cabine cu un avantaj de 2 goluri ( 16:14).

Astăzi cei de la Energia au fost mai buni, au dominat pe tot parcursul meciului şi au câştigat meritat cele trei puncte puse în joc. Se pare că jucătorii mei nu au reuşit să se mobilizeze aşa cum ne-am dorit. Echipa a jucat cam la 60-70% din capacitatea. Este bine că nu au fost accidentări în niciuna dintre echipe pentru că urmează play-off-ul care este foarte important. Toată munca pe care o depui într-un an de zile, în cinci zile poate să fie foarte bună, bună sau foarte rea.Eu sper ca Potaissa şi Energia să se întâlnească în faza finală, în turneul pentru locurile 1-3 ” a declarat la finalul partidei, Horațiu Gal- antrenor Potaissa Turda.
De remarcat si faptul că cei din Turda nu au reuşit să ia niciun punct în deplasare, de la două echipe din campionat: HCM Constanţa şi Energia.
Liviu Andrieş, antrenor Energia : “Este meritul băieţilor pentru această victorie, pentru cele trei puncte importante. Nici noi nu am câştigat la Turda, nici ei nu au căştigat la noi. Sunt meciuri destul de tari între noi, dar se pare că ei nu au prins o zi bună. Nu s-au mobilizat aşa cum o făceau în celalalte meciuri. Contează că noi am câştigat şi este meritul băieţilor pentru acest lucru”.

La meciul dintre Energia și Potaissa Turda a luat loc în tribună și noul președinte al Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu.
“Echipa din Tg-Jiu este o constantă în campionatul românesc, cu meciuri foarte bune şi cu o proiecţie foarte frumoasă în viitor. Nu pot decât să felicit conducerea, antrenorii, jucătorii. Poate în sezonul următor vor juca în cupele europene” a declarat dupa meci, presedintele FRH Alexadru Dedu.

Alte rezultate ale meciurilor disputate în cadrul Etapei a XX-a a Ligii Naționale de Hanbal Masculin:

12-03-2014 18:00 HCM Constanta 39 : 30 CSA Steaua Bucuresti
12-03-2014 18:00 HC Odorhei 30 : 25 C.S.U. Poli Timisoara
15-03-2014 12:30 Stiinta Dedeman Bacau 24 : 23 CS Caras-Severin
15-03-2014 15:15 ACS Energia Rovinari 28 : 25 ACS Potaissa Turda
16-03-2014 11:00 HCM Minaur Baia Mare – : – Dinamo Bucuresti
16-03-2014 12:30 CSM Bucuresti – : – CSU Suceava

Pentru mai multe informații urmăriți ediția de luni a “Gorjeanului” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here