Handbal, C.N. – Juniori I – L.P.S. Târgu-Jiu, la doi pași de Turneul Semifinal

1340

Echipa de handbal masculin a Liceului cu Program Sportiv, pregătită de Nicolae Lăscăteu și Adrian Gorun, mai are de disputat doar două runde din actualul Campionat Național rezervat juniorilor I, seria E. În ultimele partide desfășurate, la Banatul Timișioara și, acasă, cu C.S.S. Craiova, tinerii handbaliști târgujieni și-au permis luxul de a ridica piciorul de pe accelerație, în perspectiva rezervării efortului maximal pentru perioada de după sezonul regulat, compusă din cele două turnee semifinale și, ultimul act, Turneul Final.

Ultima bătălie, derulată la finele săptămânii trecute, a fost câștigată, cum era și de așteptat, de L.P.S. Târgu-Jiu, cu un rezultat care nu lasă loc prea multor comentarii. Adversarul întâlnit, dacă îl putem numi în acest fel, C.S.S. Craiova, și-a făcut simțită prezența, în Polivalenta locală, doar atunci când propriul tehnician, Alexandru Teuțan, își apostrofa elevii. Cu toate că gorjenii au mimat, practic, handbalul, au reușit să se impună în fața unei formații care așteaptă cu ardoare încheierea actualului sezon competițional, extrem de chinuitor. Revenind la evenimentele consemnate în meciul contra craiovenilor, trebuie menționat că prima parte s-a jucat deschis, fără a se miza pe fazele defensive, așa că majoritatea aruncărilor încadrate pe spațiile celor două porți au fost înregistrate și pe tabela de marcaj. Fără Alexandru Mănescu pe teren, ceilalți componenți ai L.P.S.-ului târgujian s-au descurcat de minune și au reușit, în mitanul secund, să-și îngenuncheze adversarul și să-i demonstreze, dacă mai era cazul, că poziția de lider pe care o ocupă nu este obținută abuziv ci doar pe criteriu valoric. După pauză, supărați că pe tabela de marcaj era afișat un rezultat neconform cu realitatea, în ceea ce privește valoarea dintre cele două combatante, gorjenii și-au lansat ofensiva către buturile adversarului căruia i-au administrat un sec 12-2 care a făcut ca diferența să ia proporții, scorul devenind 35-20 cu 18 minute înainte de ultimul fluier al celor doi cavaleri ai fluierului. După epuizarea celui de-al 60-lea minut regulamentar, târgujienii își priveau colegii de pluton de la 15 pași distanță, la scorul 45-30. Trupa antrenorilor Lăscăteu și Gorun mai are de așteptat o săptămână până la marele duel cu Liceul Teoretic ”Traian Vuia” din Reșița care va stabili ocupantele primelor două locuri ale clasamentului, însă mai trebuie remarcat un lucru, și anume că L.P.S. Târgu-Jiu are, pe linia de clasament, după 14 etape disputate, cifra zero în dreptul înfrângerilor. „Nu trebuie să ne pierdem modestia din pricina rezulatelor înregistrate până în prezent. Trebuie să strângem rândurile și să ne vedem prioritățile. Suntem conștienți că meciul cu Reșița a fost, cel din tur, destul de greu, iar cel care va fi, la ei acasă, va fi, de asemenea, extrem de greu. Noi ne facem temele, nu trebuie să fim învinși de către reșițeni la mai mult de 7 goluri. Sunt convins că dacă vom juca așa cum am făcut-o pînă acum nu se va întâmpla acest lucru. Ne facem, totodată, și socotelile pentru următoarele acte ale anului competițional. Putem să ne alegem în ce grupă, a primului turneu semifinal, ne ducem. Dacă ocupăm prima poziție ne ducem într-o grupă, dacă vom încheia campionatul pe locul al doilea ne vom duce în alta. Urmărim și ce se întâmplă în celelalte serii, vedem clasamentele și ne alegem unde și cu cine ne vom lupta pentru accederea la cel de-al doilea turneu semifinal. Apoi, din ultimul act, Picture060Turneul Final, vreau să luăm cel puțin o medalie. E greu, dar nu imposibil. Pentru noi ar fi un obiectiv ratat dacă nu vom lua medalie în acest an. Importantă va fi perioada următoare și pregătirea elevilor noștri cu care vom defila în actele viitoare ale actualului sezon competițional”, a declarat Adrian Gorun, unul dintre coordonatorii echipei de la Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu.

La finele acestei săptămâni sunt programate partidele rundei a 16-a a seriei E care se vor derula conform următorului grafic:  
Sâmbătă, 15 februarie 2014
L.P.S. Banatul Timișoara – C.S.S. Hunedoara, ora 12:00
Sala ”Banu Sport”, arbitri: Costea/Jurj-AR
C.S.S. Lugoj – C.S.S. Drobeta Tr. Severin, ora 12:00
Sala ”Lavinia Miloșovici”, arbitri: Iordache/Vizitiu-HD
C.S. Novaci – L.P.S. Arad, ora 14:00
Sala Lic. Teo. Novaci, arbitri: Gramnea/Trancă-OT  LPS Târgu-Jiu, stă.
Duminică, 16 februarie 2014
C.S.S. Craiova – Lic. Teoretic “Traian Vuia” Reșița, ora 16:00
Arbitri: Spătaru/Ilie-TR, sala ”Ion Constantinescu”

Clasamentul seriei E, Campionatul Naționald e handbal masculin, Juniori I:
Echipa                                                     M         V        E          Î           Goluri      Pct.
1. L.P.S. Târgu-Jiu                                14        14        0          0          565-357    42

2. Lic. Teor. ”Traian Vuia” Reșița   14        13        0          1          536-327    39

3. L.P.S. Banatul Timișoara              12          7        0          5          463-359    21

4. C.S. Novaci                                       14          7        0          7          484-535    21

5. C.S.S. Drobeta Turnu Severin     13          6         0          7         360-422    15*

6. C.S.S. Hunedoara                          12           3        0          9          337-425     9

7. C.S.S. Craiova                                11           3        1          7          307-397     7*

8. C.S.S. Lugoj                                    11           1        1          9          258-367    4

9. L.P.S. Arad                                    13          2         0         11        308-429     3*

*Echipe penalizate cu cate 3 puncte – neprezentare
Costel Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here