„Hai la lupta cea mare”, din parcare

202

După ceva timp de la repartizarea şi încheierea contractelor de concesionare a locurilor de parcare la unele cartiere din Tg Jiu am dat „o raită” prin câteva, să văd cum mai merge treaba şi dacă cei ce nu se puteau suferi din cauza vecinătăţilor din parcări s-au împăcat, ori ba.

Pentru că înainte de a se delimita locurile mi-am exprimat opinia că la gradul de indisciplină ce se manifestă astăzi în cadrul circulaţiei (şi al civilizaţiei de toate zilele a unora dintre noi), o să mai dureze ceva timp (ca să mă exprim elegant) până unii care până acum parcau alandala, dispreţuind pe ceilalţi posesori de automobile din cartiere, or să se corecteze şi or să-şi trateze concitadinii de la egal la egal (fără ifosele manelistice ale unora care din păcate au „tupeu” şi le etalează fără scrupule de câte ori au prilejul).
Aşa că, luându-mi „puşca” (a se citi aparatul de fotografiat) la spinare am purces prin câteva locaţii să văd la faţa locului cum stau treburile. Trebuie să recunosc că într-o oarecare măsură delimitarea şi stabilirea locurilor şi a contractelor de concesionare, precum şi debutul montării dispozitivelor specifice de cei ce au concesionat locurile (am înţeles că întregul demers constă într-o cerere adresată autorităţii locale, iar aceasta printr-o adresă oficială aduce la cunoştinţă fiecărui solicitant dacă cererea s-a aprobat, în ce condiţii şi la ce dimensiuni se poate monta un dispozitiv ce împiedică străinii să parcheze acolo – deci cred că este o acţiune binevenită pentru deţinătorii de automobile având ca temei legal art. 8 din Regulamentul parcărilor publice de reşedinţă aprobat prin HCL Tg Jiu nr. 472/2011) au mai „topit” din elanul celor ce obişnuiau să parcheze oriunde, fără nici o responsabilitate. Pentru că, dacă cititorii au lecturat articolul meu anterior legat de acest subiect, cu siguranţă au reţinut că la aceste amenajări nu trebuie uitată (şi lăsată liberă în permanenţă) banda ori locul de acces şi ieşire în caz de situaţii de urgenţă ori acţiuni ale organelor de ordine publică. Pentru că altfel, degeaba am făcut parcări de reşedinţă, dacă (doamne fereşte) la un incendiu ori alt eveniment, maşinile de intervenţie nu pot pătrunde din cauză că nu s-a prevăzut acest lucru. Şi mai trebuie subliniat un lucru. De-a lungul întregului demers fac referire la regulamente şi HCL din Tg Jiu şi nu acte normative locale din alte oraşe vizionate pe mass – media naţională (ex. Braşov) şi care pot provoca derută în rândul târgujienilor.
Şi, cum vă spuneam, preumblându-mă prin câteva dintre acestea am putut imortaliza câteva ipostaze (ca să-i spunem aşa) în care unii dintre concitadinii noştri au dovedit că sunt corigenţi la capitolul civilizaţie şi de ce să nu spunem pe nume (chiar dacă sună comunist) la normele de convieţuire în societate. Sunt şoferi care încă parchează alandala, chiar dacă văd că locurile sunt concesionate şi semnalizate (am înţeles că durata concesionării este 24 din 24 de ore), deci nemulţumirea celui ce a concesionat şi îşi vede locul ocupat nu este diminuată de faptul că pe aproape toţi pe care-i întrebi de ce parchează acolo deşi văd semnul, spun că stau numai 5 minute (care se prelungeşte şi o jumătate de zi). Nu mai vorbim că tot din indisciplină ori lipsă de civilizaţie, se parchează chiar în dreptul ţarcului cu containerele de gunoi, făcând imposibilă golirea acestora de către firma de salubritate cu toate consecinţele ce decurg din aceasta (aspect de care ne vom ocupa cu o proximă ocazie).
Acum or să sară unii: „da’ noi unde să punem maşinile că este şi aşa aglomeraţie în oraş”. O fi aşa, dar sunt parcările oraşului (de exemplu cea de lângă Biblioteca Judeţeană Christian Tell este aproape goală – am fost acolo de mai multe ori şi chiar am făcut fotografii) şi nu este „fair-play” deloc ca din zgârcenie pentru 1 leu sau 2 să se blocheze accesul riveranilor la maşini (îmi spunea cineva că fiind chemat de urgenţă la serviciu a trebuit să ia taxiul pentru că maşina îi era blocată de cineva pe care nici nu-l cunoştea că l-ar fi sunat să o mute).
Ei şi aproape de finalul periplului meu, văd un grup de oameni ce păreau din respectivul cartier care vociferau şi arătau în jos. Apropiindu-mă să văd şi eu „care-i baiul” am observat că reparau, sau mai bine zis încercau să repare, nişte dispozitive de care vă spuneam mai înainte că se montează de către cei ce au concesionat locul în baza aprobării de la primărie. Ce se întâmplase. Mai multe dintre acestea fuseseră lovite de şoferi ce încercaseră cine ştie ce manevre şi care sfârşiseră din neatenţie prin a lovi respectivele accesorii. Bine zic şi eu, dar cum să nu le vezi că doar sunt metalice, vopsite alb-roşu reflectorizant şi nu sunt de-o şchioapă?.
„Dom-le zice răstit unul cu o barbă ca de filozof antic ( privindu-mă de parcă aş fi căzut din lună). Păi poţi să pui matale şi ţeavă din prăjină de foraj (bănuiesc că de la petrol e vorba, da’ nu l-am mai întrebat să nu-l înfurii mai tare) că ei dacă nu se uită când întorc maşinile şi în aia o să dea. Indisciplina e de vină n-ai văzut matale (adică eu) cum au sărit în sus cu noul cod rutier mai precis cu amenzile ce s-au modificat?”. De’, o fi, gândesc şi eu că dacă te uiţi găseşti o grămadă de aşa zişi şoferi ce merg „cu capu-n traistă” pe drum, iar dacă îi amendează ţipă „ca din gură de şarpe” că li se ia pâinea de la gură.
„Uite, mă interpelează şi un nene cu un aer gen Harry Potter. Eu de două ori am schimbat respectivul dispozitiv şi cu toate că este semnalizat cu bandă şi vopsea reflectorizantă au dat în el şi de fiecare dată mi l-au făcut praf”. Un vecin de-al dânsului cică a comandat un astfel de dispozitiv tocmai de pe Net, dar după puţin timp a avut aceeaşi soartă cu al interlocutorului meu (acela de v-am spus mai înainte că semăna cu Harry Potter) în urma manevrei unui şofer neatent. Şi cum argumentările şi criticile la adresa unuia şi a altuia se animaseră brusc norocul a fost că mi-a sunat telefonul şi invocând o treabă urgentă am plecat de acolo „în trombă”. Că cine ştie după câte îi întrebasem de una şi de alta puteau crede că sunt chiar eu cel ce le strâmbase respectivele dispozitive şi care venise „în recunoaştere”.
Şi uite-aşa, după o incursiune prin câteva cartiere să văd cum mai stăm cu civilizaţia şi (aşa cum am mai spus chiar dacă sună comunist) normele de convieţuire între vecini şi concitadini până la urmă am ajuns la concluzia că mai trebuie să curgă „oleacă” de apă pe Jiu până ca unii dintre noi să realizăm că trăim într-o comunitate unde nu avem numai drepturi, ci şi obligaţii. Iar pentru cei ce nu se pot adapta mai sunt parcă nişte peşteri pe Defileul Jiului unde trăiau unii acum câţiva ani (a fost dat şi la televizor) şi care am înţeles că acum sunt libere.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here