Habitu nu a redevenit liber

327

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins recursul pe care Aristică Doru Şerban l-a formulat la decizia Tribunalului Gorj de prelungire a mandatului său de arestare preventivă cu încă 30 de zile, în cadrul procesului pe care acesta îl are pe rolul instanţei de la Târgu Jiu.

Mult mai cunoscut ca Habitu, bărbatul acuzat de cămătărie spera să fie pus în libertate la Craiova, deşi instanţa din Bănie este cea care a emis primul mandat de arestare preventivă pe numele său, la cererea procurorilor gorjeni. Dosarul în care acesta a fost încătuşat vizează nu doar o sumă de bani pe care Habitu i-a împrumutat-o omului de afaceri Dan Radu Floarea, ci modul în care acesta a cerut-o înapoi, de vreo trei ori mai mare şi prin ameninţarea şi şantajarea celui care a luat banii de la el. Habitu este acuzat şi de evaziune fiscală, pentru că firma sa nu ar fi achitat către stat toate taxele şi impozitele, procesul în care acesta este judecat pentru astfel de fapte fiind pe rol la Tribunalul Gorj. Din declaraţiile pe care Habitu le-a făcut în faţa anchetatorilor a fost disjuns apoi un nou dosar, cel în care şi primarul din Peştişani, Florin Pavel, a fost arestat pentru, deja, două luni de zile, iar liderul PNL Gorj, Dian Popescu, împreună cu fratele său, au fost reţinuţi pentru 24 de ore la începutul lunii.
Gelu Ionescu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here