Guvernul va deschide un proces în Franţa pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuşi

401

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, joi, la Târgu-Jiu, cu scriitorul Laurian Stănchescu, cel care a făcut nenumărate demersuri pentru a aduce rămăşiţele sculptorului Constantin Brâncuşi acasă la Hobiţa. Premierul i-a promis lui Stănchescu că Guvernul îl va sprijini în demersul lui.

Guvernul va angaja o firmă de avocaţi din Paris pentru a susţine acţiunea lui Laurian Stănchescu, aceea de repatriere a osemintelor lui Brâncuşi. “Procedurile sunt extrem de complicate cu statul francez şi eu sunt foarte hotărât ca această iniţiativă privată, pornită să o luăm la nivelul Guvernului. Guvernul va angaja o firmă de avocaţi din Franţa, din Paris, pentru că va fi nevoie de o acţiune şi de o decizie a judecătorului din Paris, pentru ca rămăşiţele lui Constantin Brâncuşi să poată fi exhumate şi aduse la Târgu-Jiu. O să dau o decizie în acest sens pentru Secretariatul General al Guvernului şi o să preluăm noi toate cheltuielile privind reprezentarea juridică, pentru că sunt cheltuieli importante”, a declarat Victor Ponta. Laurian Stănchescu a fost încântat de sprijinul pe care îl oferă premierul. Acesta transmiţându-i că are încredere deplină în el. Mai mult, Stănchescu i-a oferit premierului tricoul său, imprimat cu chipul lui Brâncuşi. Cu tricoul în cauză, Stănchescu a spus că a străbătut toată Europa.
Andrada Bărăitaru
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here