Din 30 noiembrie 2023, românii vor putea returna ambalejele din PET, sticlă și metal, aceasta fiind data de la care sistemul de Garanție-Returnare devine funcțional. Până la finalul lunii februarie, toţi producătorii şi comercianţii trebui să se înregistreze în sistemul pentru returnarea acestor tipuri de ambalaj.
Tanczos Barna, ministrul mediului, a anunțat că, de la 30 noiembrie 2023, Compania RetuRO are obligația de a porni sistemul de returnare a ambalajelor care vor fi reciclate, urmândă să apară, tot atunci, şi primele puncte unde cetățenii le vor putea returna și vor putea primi 50 de bani pentru acestea.
„Astăzi, când vorbim, este deschisă aplicația în care toți producătorii care pun pe piață produse ambalate în ambalaje SGR trebuie să se înregistreze în sistemul informatic. Acești producători au primit informări și notificări de la RetuRO prin firmele de distribuție care distribuie produsele pe piață. În același timp, și comercianții care vând direct către cetățeni aceste produse au fost informați și trebuie să se înregistreze în sistemul informatic, gestionat de compania RetuRO”, a spus Tanczos Barna, citat de Antena 3.