Guvernul a schimbat ziua plăţii pentru obligaţiile fiscale

290

La propunerea Ministerului Finanţelor Publice, Guvernul a luat săptămâna trecută decizia ca termenul de depunere a declaraţiilor fiscale pentru obligaţiile aferente lunii noiembrie 2014 si respectiv termenul de plată al acestora să fie ziua de 22 decembrie 2014. “Decizia, inclusă într-o OUG, a fost luată miercuri de Guvern, la propunerea MFP, în scopul sprijinirii mediului de afaceri. Facem precizarea că, anterior acestei decizii, termenul era 19 decembrie 2014”, se arată într-un comunicat transmis de MFP.
Astfel, gorjenii trebuie să ştie că declaraţiile cu termenul pe data de 25 decembrie se depun până pe 22 decembrie, şi nu până pe 19 decembrie, cum a fost anunţat iniţial. Este vorba despre: Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat – Formularul 100, format electronic; Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate – Formularul 112; Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România pentru luna precedentă – Formularul 224; Decontul de TVA, Formularul 300, format electronic; Decontul special de TVA pentru luna precedentă – Formularul 301, format electronic; Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea TVA – Formularul 307; Declaraţia privind TVA datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) – e) din Codul fiscal – Formularul 311; Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare de bunuri pentru luna trecută – Formularul 390 VIES; Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional aferente perioadei de raportare precedente – Formularul 394.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here