Guvern-ANP primește două imobile pentru a le transforma în penitenciar

472

Ministerul Justiţiei va prelua două imobile, aflate în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, pentru a le transforma în spaţii de cazare destinate persoanelor private de libertate, potrivit unei hotărâri adoptate, miercuri, în şedinţa de Guvern. Cele două imobile sunt compuse din construcţii şi suprafeţe de teren, se arată într-un comunicat al Executivului. Ambele sunt din județul Buzău, în timp ce și la Gorj se dorește o aprobare similară pentru spațiile fostei unități de jandarmi de la Bumbești-Jiu.

„Cele două imobile sunt acum dezafectate ca urmare a procesului de reorganizare şi restructurare a Armatei Române şi se află în comunele Măgura şi Unguriu, din judeţul Buzău. Ministerul Apărării Naţionale este de acord cu transmiterea acestora din administrarea sa în cea a Ministerului Justiţiei pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Menţionăm că spaţiile de cazare pentru persoanele private de libertate vor fi realizate efectiv în cadrul unui imobil, deoarece în al doilea imobil sunt amplasate elementele care constituie sursa de alimentare cu apă a primului imobil”, menţionează sursa citată. Miercuri, în debutul şedinţei de Guvern, premierul Mihai Tudose i-a solicitat ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să accelereze proiectele privind construcţia sau modernizarea penitenciarelor româneşti pentru a se evita astfel penalităţile pe care România ar trebui să le plătească de anul viitor urmare a unei decizii pilot a CEDO.
Tudorel Toader a expus măsurile avute în vedere de minister pentru rezolvarea aglomerării din penitenciarele româneşti. „În vederea îndeplinirii cerinţelor hotărârii pilot a CEDO este propunerea de preluare a două unităţi militare de pe raza comunei Unguriu, judeţul Buzău, unităţi militare aflate, evident, în patrimoniu, în administrarea MApN. Este o suprafaţă de teren foarte generoasă, are clădiri care sunt solide, bune de folosit pentru Administraţia Penitenciarelor şi acolo avem în vedere să vă propunem construcţia unui nou penitenciar, un penitenciar modern, la standarde europene, care, împreună cu penitenciarul de la Berceni, unde s-a dat drumul la studiul de fezabilitate, să asigurăm capacitatea de cazare la cei patru metri pe deţinut, astfel cum ne obligă Convenţia Europeană, cum ne obligă jurisprudenţa CEDO”, a explicat Toader.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.