Gustavo: ,,Îmi este dor de ‘Ion Oblemenco’”

1291

Brazilianul Gustavo nu a apucat să îmbrace tricoul Craiovei în meciurile oficiale după revenirea la formaţia din Bănie. Micuţul brazilian s-a întors din China, ţara din care a pornit pandemia de coronavirus, dar nu a scăpat de efectele provocate de această boală nici în Europa. Mijlocaşul de 28 de ani se află în izolare în Anglia, şi le-a declarat suporterilor că este fericit că a revenit în Bănie.„Sunt apt să joc. Fac pregătire aici, în Anglia, la casa fratelui meu, cu el și cu soția sa. În rest, mai citesc, mă uit la tv. Sunt foarte fericit că m-am întors la Universitatea Craiova! Acolo a fost casa mea timp de doi ani și am trăit o bucurie foarte mare acolo. Am contract până la vară, iar după o să vedem. Sper să rămân și să dau multe goluri“, a spus Gustavo. Unul dintre actorii principali în meciul care i-a adus Ştiinţei Cupa României în 2018, Gustavo aşteaptă cu nerăbdare să revină pe gazonul Stadionului ,,Ion Oblemenco”. Brazilianul este optimist şi speră că sezonul actual se va relua, iar Universitatea se va bate la titlu.,,Cel mai important gol al meu a fost cel din finala Cupei României, cu Hermannstadt, pentru că noi am câștigat un trofeu după 25 de ani. Mi-e necaz că nu am apucat să joc nici măcar un meci. Nu am avut noroc. Nu se știe când vom relua campionatul. Să vedem cum se vor derula lucrurile și ce decizii vor mai lua UEFA, FRF. Îmi este tare dor să joc din nou pe ‘Oblemenco’. Îmi plac toți colegii, avem o echipă foarte bună. Sper să reluăm fotbalul cât mai repede și să avem multe bucurii împreună. O să facem tot ce se poate să luăm campionatul anul acesta“, a declarat fotbalistul cariocas.Gustavo este cotat la 350 de mii de euro de transfermarkt.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here