Gura Târgului – Ziaristă păcălită de Manţog

478

mantogÎn urmă cu vreo doi ani, o jurnalistă din Târgu Jiu, bună profesionistă ca şi ”Timpul”, fusese dată în judecată de un ins pus pe căpătuială, şi i se cereau daune materiale de 100.000 milioane lei vechi. Toate bune şi frumoase, întrucât textul incriminat apărea sub titulatura de PAMFLET.

 

Ceea ce o scutea pe distinsa doamnă M.M. de orice emoţie, conform prevederilor Codului Penal. Numai că, să vezi pocinog, s-a trezit sunată de Ionel Manţog. Iar acesta, pe atunci lider al portocaliilor gorjeni şi om cu intrare la alde Traian Băsescu, a invitat-o la el la birou. Doamna M.M. s-a dus, iar perfidul Ionel Manţog i-a solicitat să nu se apere în instanţă, întrucât, zicea Portocaliul-Şef al judeţului Gorj: „Am eu interes să pierzi acest proces!” Credula M.M, s-a lăsat convinsă, mai ales că Ionel Manţog i-a dat, pe loc, drept avans, 700 de euroi negri, adică fără chitanţă, drept avans la suma ce urma s-o piardă la procesul cu un procesoman. Şi-a tot aşteptat ca Ionel Manţog să plătească şi restul. Căci cei 700 de euroi abia făceau, în bani româneşti, vreo 29 de milioane lei vechi. A aşteptat doamna M.M. mult şi bine, în fapt, mult şi rău! Se făcuse de 2010, rămăsese fără slujbă, căci „TIMPUL” căzuse. Iar parşivul de Ionel Manţog nici măcar nu-i mai răspundea la apelurile telefonice. De parcă se credea Traian Băsescu. Şi uite-aşa, cu întârzieri de plată, deci cu penalizări şi actualizări greşite la rata inflaţiei, aceea care-a dat crezare reprezentantului lui Zeus în judeţul Gorj, s-a văzut bună de plată. Nu 100.000 de milioane lei vechi, ci 147 de milioane lei vechi. În concluzie, aşa păţeşte cine are cea mai mică brumă de încredere în portocalii. Întrucât specia „manţogi” încă n-a dispărut. Unii dintre ei şi-au schimbat doar posturile, recomandându-se sub alte nume!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here