Gura Târgului – Vicele Fuiorea are în plan să-l mazilească pe fostul vice Nicolcioiu

469

În şedinţa ordinară de Consiliu Local Peştişani care va avea loc joi consilierii ar putea vota eliminarea din instituţia publică a fostului viceprimar, Nicu Nicolcioiu. Viceprimarul comunei Peştişani, liberalul Ilie Fuiorea, zis Bute, se joacă cu focul, în acest sens.

Uită că a fost adus ca administrator al SC UTIL-BONUS SRL de către primarul suspendat ing. Florin Pavel şi cocoţat pe postul de „vice” prin manevre de culise. Domnia sa intenţionează a-l epura din rândul funcţionarilor publici ai primăriei pe Nicolae Nicolcioiu, fostul adversar în campania electorală al lui Florin Pavel, preşedinte al organizaţiei PNL Peştişani la acea vreme. Supărarea titirezului este exact pohta ce pohteşte Ion Poenaru, şi el consilier local, dar un răzbunător tiranic şi feroce cu aceia care nu-i cântă-n strune. „Vicele” investit cu puteri de primar i-a tăiat toate sporurile lui Nicolae Nicolcioiu, scoţându-l din toate comisiile fără motive întemeiate. Ci doar pentru că Nicolcioiu a avut „tupeul” să candideze la funcţia de preşedinte-director executiv al Obştei Peştişani contra lui Ion Poenaru, a cărui alegere a contestat-o în justiţie. În schimb, C. Dodo-Lătăreţu, directorul fără Cămin Cultural e plătit şi are carte de muncă, lipsindu-i obiectul muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here