Gura târgului – Venerabilul Lojii Masonice Hobiţa, în „Silenzio stampa”!

525

urecheDespre venerabilul Lojii Masonice din Hobiţa, Tănasie Lolescu, se spun multe. Faptele lui bune sunt numeroase. El este primul primar al, pe atunci, tânărului oraş Motru pe care l-a păstorit, ca edil, 16 ani! Tot domnia sa a înfiinţat prima Lojă Masonică sătească, la Hobiţa.

La un moment dat, nea Tănasie Lolescu, aflat la senectute, a afirmat că donează un teren Marii Loji Masonice Naţionale a României. Chiar la Hobiţa, la o aruncătură de băţ de Casa Memorială „C. Brâncuşi”, cu scopul de a se ridica aici un Templu masonic. De atunci, nea Tănasie Lolescu bate în retragere. Soţia şi familia îi interzic, se zice, să mai dea interviuri. Pe motiv că-i bătrân şi, vezi Doamne, nu ştie ce spune. Sau din pricină că din moment ce MLMR doreşte ridicarea unui Templu, cu hotel şi restaurant, başca o sală de conferinţe, terenul este extraordinar de important. Şi atunci de ce să fie de acord cu donaţia Venerabilului Tănasie Lolescu? N-ar putea scoate niscaiva avantaje materiale? Până la lămurirea situaţiei, Venerabilul a intrat în „Silenzio stampa”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here