Gura târgului – Val de contestaţii a disponibilizărilor, pe modelul Gîrjoabă

560

Decizia fostului director de Resurse Umane al CE Turceni, Corneliu Gîrjoabă, în prezent simplu inginer la Mina Tehomir, şi a fiului său, Gabriel Gârjoabă, economist în cadrul UMC Tismana, de a contesta prezenţa  pe lista de viitori disponibilizaţi ai Complexului Energetic Oltenia a fost luată şi de alţi angajaţi ai CEO. Mai mulţi avocaţi ai Baroului Gorj au fost deja contactaţi de cei bagaţi deja în preaviz, numeroşi fiind cei care şi-au arătat interesul de a-şi redobândi posturile pe calea instanţei. Reamintim că pe lista viitorilor disponibilizaţi, aflaţi deja în previz, se mai află consilierii de director: Ion Vulpe, Vasile Ogârlaci şi Corneliu Boldor. Ultimul social-democrat are de altfel şi soţia trecută în acceaşi listă. Pe listă se mai află liberalul Alexandru Braia de la UMC Peşteana şi Mircea Mezinca, şef de departament în cadrul SDM. Directorul Sucursalei Turceni a CEO, Corneliu Diţescu este şi el pe listă ca şi Moise Matyas.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here