După ce şi-au dărâmat singuri gardurile în aprilie, pe motiv că autorităţile le vor face parcări de reşedinţă, locatarii din Colonia ACH aşteaptă ca proiectele anunţate înainte de campania electorală să se materializeze. Deşi sunt cetăţeni care cred într-o ,,păcăleală” de 1 Aprilie, unii ar fi făcut demersuri la autorităţile municipale pentru a cere ca locuinţele lor să fie reabilitate conform promisiunilor şi să se realizeze noile parcări.
Oamenii, mulţi supăraţi, cred că în această vară se vor realiza aceste proiecte, deoarece mulţi şi-au dărâmat grădinile, şi nu mai au spaţii pentru depozitare.