Gura târgului – Escapada lui Caralicea la UCB mai că l-a costat căsnicia

191

caralicea33Chiar dacă nu mai este un june prim, Gheorghe Caralicea Mărculescu, în prezent, conferenţiar universitar doctor la Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Facultatea de Inginerie, încă mai are trecere în rândul reprezentantelor sexului frumos, mult mai tinerele.

Studenţii instituţiei îşi dau astfel coate şi dezvăluie o relaţie extraconjugală pe care Caralicea ar fi finalizat-o recent cu o profesoară din cadrul instituţiei de învăţământ superior. Bârfitorii susţin că cea care l-ar fi făcut pe Caralicea să uite, pentru o perioadă, de soţie şi familie ar fi fost profesoara de sport, Monica Delia Bîcă, conferenţiar universitar şi şefă de catedră la Facultatea de Asistenţă Medicală şi Tehnică Dentară, Artă şi Cultură Fizică, din cadrul aceleiaşi universităţi. Beneficiind de un tonus şi un trup fără cusur, colega de muncă a lui Caralicea, i-ar fi sucit atât de tare minţile fostului prefect de Gorj încât acesta i-a făcut, zice-se, şi un credit bancar pentru a o ajuta pe cea de care se îndrăgostise lulea. După un timp, relaţia a început să scârţâie, Bîcă i-ar fi dat papucii actualului peremist, iar Caralicea s-ar fi întors acasă, la soţie. Aceasta, dând dovadă de o înaltă ţinută, l-a primit spăşit înapoi pe cel care a renunţat la tot pentru fluturii din stomac. Caralicea a fost iertat, spun aceiaşi pârâcioşi, de consoarta sa, dar a rămas cu creditul de pe urma “îndrăgostelii” sale târzii, şi, pare-se, că şi acum plăteşte lunar, la o bancă din Târgu-Jiu, preţul relaţiei din afara casei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here