Gura târgului – Cum a fost săpat Diaconescu de ,,mogulul” Daviţoiu

620

Prezidenţiabilul încă al PMP, Cristian Diaconescu, a fost luat peste picior la Gorj de către Nicu Daviţoiu, nu se feresc să spună membrii organizaţiei, care susţin că ,,mogulul” l-a invitat, iniţial, pe reprezentantul partidului la televiziunea unde este acţionar ca apoi să-şi retracteze solicitarea. Mai exact, Diaconescu ar fi fost invitat seara la o emisiune la Tele3, postul finanţat în cea mai mare parte de către Nicu Daviţoiu, şeful PMP Gorj, iar cu puţin timp înainte de emisiune realizatorului emisiunii i s-a spus, fără explicaţii, că nu îl va mai avea invitat pe prezidenţiabilul PMP. În concluzie, Diaconescu nu a mai făcut nicio emisiune la Tele 3, locul în care a fost însă intens promovată, în ultimele zile, viitoarea candidată a PMP, Elena Udrea. Şefa partidului a fost cazată de altfel două zile la Arcani locul în care îşi are afacerea Nicu Daviţoiu, loc în care s-au trasat strategia pentru şedinţa de marţi în care Nuţi Udrea va fi susţinută drept candidată de toate organizaţiile PMP din Oltenia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here