Gură de oxigen pentru panduri. Curtea de Apel Craiova a suspendat decizia Tribunalului Gorj

1356

Pandurii a cerut şi a obţinut suspendarea executării provizorii de drept a sentinţei nr.361/ 27.11.2019, pronunţate de Tribunalul Gorj, prin care au fost admise cererile formulate de administratorul judiciar Consulting Company IPURL şi creditoarea AJFP Gorj, care au solicitat deschiderea procedurii falimentului faţă de Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu.Hotârârea a fost luată de Curtea de Apel Craiova şi este fără cale de atac: „Solutia pe scurt: Admite cererea. Dispune suspendarea executării sentinţei nr.361 pronunţată la data de 27.11.2019 de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr.4036/95/2016 până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în apel. Fără cale de atac”.
,,Putem vorbi de o decizie favorabilă prin care se suspendă punerea în aplicare a procedurii de faliment până la judecarea cauzei şi, atunci, putem să ne continuăm activitatea fără să mai fim apăsaţi sau să ne gândim că se pune în aplicarte această procedură şi activitatea clubului ar urma să fie închisă. Ne vom desfăşura activitatea în continuare, vom participa în competiţie şi aşteptăm următoarele termene şi deciziile instanţelor de judecată”, a declarat directorul sportiv al clubului, Camilian Floroiu. Oficialul echipei crede că jucătorii de bază vor rămâne la Târgu-Jiu şi după pauza competiţională. ,,Nu cred că vor pleca în această iarnă jucători. Au înţeles care este situaţia şi au ştiut de la început la ce se înhamă. Ştiau de aceste probleme pe care le are clubul, iar faptul că ne aflăm într-un proces în care se aşteaptă doar soluţionarea unui recurs depus de către cele patru societăţi, de către membri asociaţi, şi o decizie de la Înalta Curte, ne-ar putea pune într-o situaţie în care să intre bani la club şi jucătorii să fie plătiţi. Este normal ca munca depusă să fie răsplătită”, a mai spus Floroiu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.