Gură de oxigen pentru jucătorii de la Pandurii? Condescu: ,,Acum vor lua bani!”

1263

Cu restanţe financiare ,,istorice”, jucătorii de la Pandurii ar putea profita de starea de urgenţă pentru a primi 75 la sută din câștigul salarial mediu brut. Însă, fotbaliştii trupei gorjene sunt plătiţi prin contracte de activități sportive. Chiar şi aşa, Marin Condescu, principalul creditor al clubului, crede că toţi salariaţii pot beneficia de noua Ordonanță de Guvern.,,Noi am făcut deja demersurile necesare, pentru ca personalul clubulului să beneficieze de cei 75 la sută din salariu mediu. Nu mă refer doar la angajați, cei care au practic contracte de muncă, ci și la jucători, chiar dacă aceștia au contracte de activitate sportivă. Și ei trebuie să beneficieze de aceeași ordonanță. Se încadrează la alt articol, dar cert e că acum vor lua bani. În mod normal, tot 75 la sută și ei. După cum se știe, la Pandurii sunt restanțe mari”, a declarat Condescu, pentru Liga2.ro. Fostul preşedinte a vorbit în presa centrală şi despre contractul de comodat al stadionului, pe care Pandurii l-a încheiat în 2005, pe o perioadă de 15 ani. Consilierii locali nu au aprobat încetarea înţelegerii în ședința de săptămâna trecută, proiectul fiind aflat pe ordinea de zi. ,,Normal că nu au votat, fiindcă ar fi comis o ilegalitate. Acest contract a fost suspendat în 2014, în momentul în care s-a aprobat demolarea vechiului stadion, și logic că acum ar trebui prelungit automat cu cinci ani. Noi am propus două variante și avem deja două acțiuni pe rol, în instanță. Următorul termen ar trebui să fie pe 12 mai, dar probabil va fi reprogramat, fiindcă nu se mai țin nici procese în această perioadă”, a precizat Condescu. Tot săptămâna trecută, primarul din Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, declara că Pandurii va rămâne, în continuare, pe Municipal, chiar dacă actualul contract de comodat va fi reziliat.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here