Cu un nou grup la Rovinari, cărbunele merge la doar 800-900 MW din cei 2.700 care apar ca putere instalată, arat[ e-nergia.ro. Centrala pe huilă de la Paroșeni, de 130 MW, este oprită până la sfârșitul anului,programat pentru unele modernizări, și, chiar și așa, nu ar fi putut funcționa decât o-zi două pe săptămână pentru că atâta huilă se mai extrage. ”Mai importante sunt însă centralele pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia, cele care au mai rămas în viață. În data de 5 decembrie apăreau în statisticile Transelectrica trei grupuri oprite. Un grup de 330 MW de la Turceni este oprit ca urmare a planului de restructurare și este în conservare dar poate fi pornit prin ordin de la Ministerul Energiei. Alt grup de la Turceni este oprit, de pe 4 până pe 12 decembrie ca urmare a unei avarii (cazan spart), iar un alt grup de la Rovinari era oprit planificat pentru lucrări între 30 noiembrie și 5 decembrie.
Pe de altă parte, oameni din sistem spun că oricum centralele CEO nu ar putea produce energie electrică la capacitatea maximă ce mai există, pentru că nu ar fi suficient lignit. În plus, carierele CEO ar trebui să livreze cărbune și pentru CET Craiova, care s-a desprins din companie și acum este în subordinea Primăriei Craiova”, relatează site-ul de profil menționat.