Luni, 5 iunie 2023, de la ora 17.00, la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu (str. Geneva, nr. 8), va avea loc vernisajul expoziției ”Paradisul fără sfârșit”, al grupului ”Prisma”, din care fac parte artiștii Beatrice Anghelache, Bogdana Contraș, Vlad Iulian Fodor, Antonia Ionescu, Bianca Ioniță, Eugen Iovan și Gabriel Smoleac. Curator: Dorina Cioplea-Văduva. Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii iunie.
Grupul de artiști ”Prisma” a avut prima expoziție în anul 2019, la Galeria de Artă Simeza. Artiștii au mai expus, în această formulă, la Muzeul de Artă din Constanța, Muzeul “Carol I” din Brăila și la Galeria “Orizont” din București. Tematica abordată de artiști este legată de natură, compozițiile ilustrând elemente naturale, peisaje ale unui ambient natural și relația omului cu natura, teme legate de comuniune și comunitate. <<Expoziția ”Paradisul fără sfârșit” aduce la Târgu Jiu, la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, lucrările membrilor grupului Prisma, care ne invită într-o lume ideală, în care omul este în continuare în comuniune cu natura și elementele acesteia. Ca o fugă spre (nu din) Paradis, artiștii observă, într-o formă afectivă, diferite elemente naturale care ne înconjoară și cărora noi, ceilalți, nu le mai dăm importanță. Să fie acesta secretul intrării (sau rămânerii) într-un paradis fără sfârșit? Prin reprezentări micro sau macro, în care elementul vegetal fie este observat până la cele mai mici detalii, fie este parte integrantă dintr-un puzzle sau chiar dintr-o radiografiere a sinelui, artiștii reușesc să atragă atenția spre starea de grație. Lumina și, mai ales, filtrarea ei, sunt, de asemenea, elemente importante în această viziune. Elementele naturale nu sunt doar prezente în paradis, dar și urmele/umbrele lor au dinamică, sens și scop.>> Dorina Cioplea-Văduva
Beatrice Anghelache s-a născut la Galați. Absolventă a Universității de Arte ”George Enescu” Iași, Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, specializarea pictură. Expozitii personale: 2023 – Muzeul ”Carol I”, Brăila; 2023 – Galeria White Flat, București; 2021 – Galeria “1001 Arte”, București; 2019 – Galeria “Theodor Pallady”, Iași; 2018 – Galerie EuropaNova, Bruxelles; 2015 – Galerie Arthis, Bruxelles; 2010 – CMU University Gallery, Pittsburgh, USA; 2008 – Galeria Cupola, Iași; 2006 – Galeria Triconc, Iași;
2005 – Institutul Cutural Român, Berlin, Germania; 2000 – University Gallery, Carnegie Mellon, Pittsburgh, PA, USA; 1998 – Galeria Arte, Iași.
Bogdana Contraș, premii și burse: 2006 – Bursa KulturKontakte la International Summer Academy of Fine Arts, Salzburg, Austria; 1998 – Premiul III – Expoziția Concurs “Accente & Amprente”, Bucuresti. Expozitii personale: 2015 – Fairy Tales – Muzeul de Artă “Vasile Grigore”, București; 2008 și 2009 – Galeria Goldart – Hilton, București; 2006 – Urme de vis, Institutul Cultural Român din Berlin, Germania; 2004 – Relaționări – Galeria Galateea, București; 2004 – Iubite ființe – Galeria Arcadia, Muzeul Dunării de Jos, Călărași. Participări la rezidențe artistice și simpozioane: 2014 – Iași, România; 2011 – Briare, Franta; 2007 și 2009 – Poduri Europene, Eforie Sud; 2008 – OpenArt Residency, Eretria, Grecia; 2007 – Balcic, Bulgaria, etc.
Vlad – Iulian Fodor este absolvent al Universității Naţionale de Arte – Bucureşti unde, în cadrul Facultății de Arte Plastice – Departamentul Pictură, are atât licență cât și studii de masterat, iar în cadrul Facultății de Arte Decorative și Design, Departamentul Design Textil şi Arte Textile – Imprimerie Textilă, are, de asemenea, un masterat. Expoziţii personale: 2019 – După 13 ani – Palatul Parlamentului – Centrul Internațional de Conferințe, Sala de expoziții ”Constantin Brâncuși” – curator și critic de artă: dr. Marius Tiţa; 2019 – 25 – Pe urma pașilor mei – Centrul Cultural al MAI – (artă fotografică), critic de artă: dr. Marius Tița; 2019 – Poveste despre oameni și cai – Centrul Cultural al MAI, critic de artă: dr. Marius Tița; 2017 – Căminul Artei, critic de artă: dr. Roxana Păsculescu; 2013 – Casino Sinaia – Galeria Regală, critic de artă: dr. Marius Tița; 2013 – Muzeul Județean ”Aurelian Sacerdoțeanu”, Râmnicu Vâlcea, curator: dr. Gheorghe Dican; 2009 – Institutul Irecson, critic de artă: lector univ. dr. Vlad Bedros; 2013 – Centrul de informare turistică Călimăneşti, critic de artă: scriitor Corneliu Ostahie.
Antonia Ionescu este absolventă a Universității Naționale de Arte București, unde a urmat atât studii de licență cât și masterale. Expoziții personale: 2010 – „Wanted”, Opera Națională, București; 2011 – expoziție Hotel Novotel, București; 2010 – Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”; 2010 – „Secvențe dintr-un început”, Sala Radio, SRR.
Bianca Ioniță este absolventă a Universității Naționale de Arte București (licență și masterat), dar și a unei Burse Erasmus la Accademia di Belle Arti di Roma (2008- 2009). Expoziții personale: 2017- “Realitatea iluzorie”, Metropolis Art Centre; 2012- “Anamorfoze”, Art Yourself Gallery; 2012- “Deformări”, Casa Arte; 2011- Expoziție personală de pictură și grafică ”Wanted”, Opera Națională Română, organizată de Designyourself. Tabere de creație: 2022- Tulnici; 2022- Arcuș 19, Valea Crișului; 2017- În câmp electic, Conacul Oteteleșeanu, Benești; 2014- Arbanassi, Bulgaria; 2013- Malko Tarnovo, Bulgaria; 2012- Bozhenti, Bulgaria; 2011- Cernavodă, România.
Eugen Vasile Iovan s-a născut la București și este absolvent al Universității de Arte București, Facultatea de Arte Decorative și Design, secția Artă Murală. Expoziții Personale: 1998 – Atelier 35, București – „Portrete subiective”; 1999 – Galeriile de Artă Târgoviște – ”Sinapse”; 2001 – Căminul Artei, parter, București – ”Ipostaze”; 2003 – Căminul Artei, etaj, București; 2005 – Căminul Artei, parter, București; 2006 – TC-ART Gallery – Hanul cu Tei, București; 2008 – Cercul Militar Național, Sala Artelor, București; 2015 – Metropolis Art Colection, București – „Privirea”.
Gabriel Smoleac are un masterat în ceramică la Universitatea de Arte București, Facultatea de Artă Decorativă și Design, Secția Cermică Metal. Participant la 29 expoziții de grup naționale și internaționale, precum și la Bienala de Artă Buzău, 2022; Bienala Albastră, 2021; Bienala Constantin Brâncusi, 2022.
C.P.